Război în Poliție! Coarnă face acuzații grave după ultimul gest al lui Vasilescu, înainte de retragere

Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (SNPPC), a lansat acuzații grave, după ce Liviu Vasilescu, șeful Poliției Române, și-a dat demisia în cursul zilei de ieri.

Adjunctul şefului Poliţiei Capitalei, comisarul Radu Gavriş, a fost detaşat la Poliţia Judeţeană Harghita pe o perioadă de şase luni, a anunţat marţi Poliţia Română. Decizia a fost luată de şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, înainte să îşi dea demisia.

"Sunt unii care iau şi acum în pensie aceste drepturi"

"Domnul Gavriş are două probleme penale. Are un prejudiciu de aproape 10 miliarde vechi prin falsificarea unor foi colective de prezenţă. Era vorba de un spor pentru pericol de contaminare biologică la cercetare la faţa locului. El a pontat pe toată lumea ca fiind, de zece ani, în cercetare la faţa locului în contaminare biologică sau în raport cu cadavre sau exhumări. Deci a falsificat foile colective de prezenţă. Sunt unii care iau şi acum în pensie aceste drepturi. Acolo sunt lucrurile extrem de clare. A doua problemă o are cu divulgarea de informaţii care nu erau destinate publicităţii. Sunt patru ofiţeri de la Omoruri, trimiși de domnul Gavriş, care au ridicat imaginile de la trei locuinţe din zona respectivă. Au minţit oamenii de acolo că le folosesc în dosare penale şi le-au scăpat la presă", a spus Dumitru Coarnă.

Vez și: Iulian Surugiu, după retragerea lui Vasilescu: A fost rugat să-și dea demisa

"Domnul Gavriş mizează pe o prietenie cu procurorii"

"Domnul Vasilescu spun că a plecat din raţiuni politice, iar domnul Gavriş a fost detaşat la Harghita. Aici e vorba despre o perioadă determinată. Trebuia scos de acolo domnul Gavriş pentru că face extrem de mult rău Poliţiei. El este o vedetă care nu a făcut nimic, este un poliţist de carton", a mai spus acesta.

"Dacă cei din Ministerul de Interne vor să facă o anchetă corectă, aveţi un rezultat corect. Dacă vor să meargă în această mizerie, în această mocirlă, să amestecăm, să acoperim infracţiunile, nu vom avea niciun răspuns corect. Domnul Gavriş, în opinia mea, are foarte multe fapte de natură penală pe care Ministerul de Interne şi Parchetul ar trebui să le cerceteze. Domnul Gavriş mizează pe o prietenie cu procurorii. Dacă priviţi acea autorizare de percheziţie pe care Poliţia Capitalei a încercat să o ia imediat după eveniment, informaţiile sunt extrem de clare. Domnul Gavriş a sugerat procurorului şi judecătorului de drepturi şi libertăţi să nu emită acea autorizare pentru că cineva a vrut să încerce profesionist să obţină o autorizare să mergem imediat să ridicăm obiecte contondente. Una este să mergi imediat după comiterea faptelor şi alta este să mergi la zece zile. Acolo vorbeam de obiecte contondente care au produs acea infracţiune, urme de sânge. Alea trebuiau ridicate imediat", a spus Dumitru Coarnă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel