Război Afganistan: NATO, mișcare de ultimă oră

NATO intenționează să crească numărul de soldați desfășurați în Afganistan unde aceștia acordă asistență forțelor afgane în lupta împotriva insurgenților islamiști, a declarat secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, potrivit ziarului german Welt am Sonntag, relatează AFP, scrie Agerpres.

Având în vedere deteriorarea situației în materie de securitate, Alianța examinează posibilitatea unei creșteri a efectivelor misiunii sale 'Resolute Support', care are în prezent aproape 13.000 de militari în Afganistan, a indicat el.

NATO intenționează să ia o decizie pînă în iunie privind o eventuală creștere a efectivelor și o prelungire a misiunii sale, care s-a înnoit în fiecare an, a precizat responsabilul NATO.

Generalul John Nicholson, comandant al forțelor NATO și americane în Afganistan, a apreciat în februarie că forțele Alianței au nevoie de 'câteva mii de soldați' pentru a-și îndeplini misiunea alături de forțele afgane. El a subliniat că forțele de securitate afgane se află 'într-un impas' în fața talibanilor.

NATO și-a încheiat oficial misiunea de luptă în Afganistan, la sfârșitul anului 2014. În prezent, la fața locului nu se mai află decât aproape 13.300 de militari, dintre care jumătate americani, care formează și consiliază forțele de securitate afgane. Dar talibanii și-au intensificat atacurile, provocând o creștere a pierderilor în rândurile forțelor de securitate și civililor din Afganistan.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel