Raport DNA. Macovei: Revocare Kovesi, ilegitimă. Principiu încălcat

Sebastian Florea / 22 feb 2018 / 23:49 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Europarlamentarul Monica Macovei consideră că ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a încălcat separaţia puterilor în stat şi că cererea acestuia de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, "nu are bază legală şi este ilegitimă".

"Tudorel Toader a fost actorul unei comedii proaste, penibile, reuşind să se facă de râs şi pe plan profesional, şi ca ministru. Toader a încălcat separaţia puterilor în stat, punând Parlamentul şi Guvernul deasupra Justiţiei. Toader a devenit sluga politicienilor anchetaţi sau condamnaţi penal şi s-a făcut de râs mergând pe mâna unor politicieni cu dosare penale. Tudorel Toader să nu mai susţină că este un ministru independent, pentru că nu este. Toader e viclean, apărând PSD&ALDE: chiar unii dintre aceşti politicieni cu dosare penale sunt cei care au sesizat Curtea Constituţională în legătură cu posibile conflicte de natură constituţională, dându-i apoi posibilitatea lui Toader să invoce situaţia 'fără precedent' de a avea trei astfel de sesizări", afirmă Macovei într-un comunicat remis joi seară.

În opinia eurodeputatei, "imaginea ţării a fost şi este demolată de politicienii din PSD&ALDE cu probleme penale", care, prin modificarea Codurilor penale, fac din România "paradisul criminalităţii", politicieni pe care acum Toader "îi apără şi protejează".

"Laura Codruţa Kovesi, DNA şi protestatarii au ridicat România, ei au făcut cea mai bună imagine ţării şi ei sunt diplomaţii României. Altă minciună de la Toader, care a spus exact invers, că declaraţiile dnei Kovesi au făcut de râs România. A fost cea mai penibilă afirmaţie! Citeşte Tudorel Toader presa străină serioasă sau numai textele de la televiziunile unor penali? Îi recomand articolul din Financial Times de astăzi şi din 16 februarie", se arată în comunicatul acesteia.

Niciun cuvânt

Macovei menţionează că Toader nu a spus "niciun cuvânt" despre activitatea managerială a lui Kovesi. "Cererea lui nu are bază legală şi este ilegitimă. Că doar nu interviurile de la BBC şi Euronews or fi management. Ele sunt apărarea României împotriva parlamentarilor şi guvernanţilor penali, unii şi condamnaţi. Şi este în fişa postului şefei DNA să explice efectele modificărilor legilor penale", este de părere eurodeputata.

[citeste si]

Ministrul justiţiei a anunţat joi că va declanşa procedura de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, pentru ''acte şi fapte de netolerat într-un stat de drept''.

''În temeiul prevederilor art. 54 alineatul 4 coroborat cu 51 alineatul 2 litera b din Legea 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, declanşez procedura de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA. Raportul, însoţit de propunerea de revocare a procurorului-şef, va fi transmis către Secţia pentru procurori a CSM, precum şi către preşedintele României, pentru a analiza şi pentru a decide în acord cu competenţele constituţionale pe care fiecare le are", a afirmat Toader.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


n-nxt.14