Radu Tudor, jurnalist Antena 3, și-a exprimat opinia față de măsurile luate de CSAT, în urma scandalului privind sistemul de sănătate, prezentate de președintele Klaus Iohannis în declarația de presă de la Palatul Cotroceni.
"Intervenția președintelui este mai mult decât necesară și decizia CSAT era așteptată de mult, dat find amploarea scandalului și modul în care am ajuns să ne raportăm la nivelul de sănătate din România. S-a ajuns la un grad nepermis de mare de fabulație. Nu avem nevoie de rapoartele unui serviciu secret pentru a vedea care este starea sistemului de sănătate din România. Avem medici, directori de spitale, avem miniștri, secretari de stat, avem șefi de agenții, avem sute de persoane care știu mult mai bine care este adevărata problemă în sănătate și nu servicile secrete trebuie să ne informeze pe noi. Cred că a venit momentul responsabilizării depline atât administrative, cât și judiciare, dacă este nevoie, pentru acele persoane care au bani pe mână, care gestionează sute de miliarde de euro și care trebuie să performeze ceva mai bine pentru aceste sume importante pe care le au la dispoziție. Este nevoie de a găsi acei medici onești, capabili să prețuiască meseria mai mult decât banul și, dacă mai avem în continuare această mentalitate a banului în sistemul de sănătate, problemele se vor perpetua. Nu știu dacă acest guvern este capabil să găsească o persoană providențială, cert este că e nevoie de semnale din partea președintelui, de o supraveghere din partea CSAT și de o responsabilitate directă a guvernului pentru problemele pe care le gestionează mai degrabă prost decât bine', a comentat Radu Tudor, prin telefon, la Antena 3.
Citește și: Monica Pop, revoltată: Credeți că aș fi fost nebună să fac așa
Preşedintele Iohannis a anunţat vineri că în CSAT s-a convenit elaborarea unui plan de acţiune privind sistemul sanitar.
"Am discutat și convenit un plan de acțiune care stabilește în câteva puncte măsuri referitoare la proceduri, control și laboratoare", a declarat Iohannis, după ședința CSAT.
"Avem nevoie de norme aliniate la cerințele europene, mai exigente. S-a convenit ca pachetul să fie elaborat la nivel de Guvern până la sfârșitul lunii iulie. În acest scop, la guvern se va constitui un grup de experți care să lucreze la el. Normele privesc modul în care se pun pe piața a produselor biocide, dar și curatenia în spitale, dezinfecția și sterilizarea în spitale, activitatea de control și inspecția sanitară de stat și întărirea capacitatii de control a ministerului Sănătății", a mai spus Klaus Iohannis.
Guvernul va urmări implementarea tuturor obiectivelor stabilite în planul strategic de prevenire a infecțiilor nozocomiale 2016 - 2018, a mai anunțat președintele Iohannis.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News