Rusoaicele primesc un altfel de cadou de 8 Martie.
De Ziua Internațională a Femeii, toate parcările pe stradă din Moscova vor fi gratuite. Primarul Moscovei, Serghei Sobyanin, a scris pe canalul său Telegram că parcarea pe 8 Martie va fi gratuită, inclusiv pe străzile cu tarife de 380, 450 și 600 de ruble, scrie Interfax. Parcarea cu barieră va rămâne cu plată în această zi, a mai anunțat acesta.
Parcarea gratuită pare a fi un fel de cadoul pentru rusoaice cu ocazia zilei de 8 Martie, zi în care și în Rusia e sărbătorită Ziua Internațională a Femeii. Este un cadou neînsemnat oferit de supușii lui Putin, în contextul în care liderul de la Kremlin le-a furat femeilor din țara sa copiii și soții pentru a-i trimite pe frontul din Ucraina. În acest sens reamintim că în septembrie 2022, după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat o mobilizare parțială a populației pentru a lupta în Ucraina, oamenii au început să caute panicați soluții pe Google care să-i ajute să scape de mobilizare, unele dintre ele de-a dreptul disperate. Căutările Google pentru "как сломать руку в домашних условиях", adică "cum să rupi un braț acasă", au explodat atunci în toată Rusia, iar înainte de discursul lui Putin rușii căutaseră „cum să scap de armată” și „cum să părăsesc Rusia”.
În toți acești ani de război au apărut numeroase mărturii cutremurătoare ale soldaților ruși din Ucraina, dar și ale familiilor acestora. La un moment dat un soldat rus spunea: "Nu văd dreptatea în acest război. Kremlinul ne-a transformat în sălbatici", iar alții povesteau că au fost obligați să ucidă inclusiv copii. Mama unui soldat rus, mort pe frontul din Ucraina, spunea: „Urâm guvernul și îl urâm pe Putin! Toate mamele își doresc ca acest război să se termine, iar paharul se va umple”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News