Președintele rus Vladimir Putin a avut mai multe discuții cu Ebrahim Raisi, președintele iranian.
Președintele iranian Ebrahim Raisi i-a spus lui Vladimir Putin prin telefon că loviturile Teheranului asupra Israelului au fost limitate și că Republica Islamică nu este interesată de o escaladare, a declarat marți Kremlinul.
Președintele Putin și-a exprimat speranța că toate părțile vor da dovadă de o reținere rezonabilă și vor preveni astfel căderea spre o confruntare care ar putea avea "consecințe catastrofale pentru întreaga regiune", a declarat Kremlinul, potrivit Reuters.
Cabinetul de Război al Israelului se reunește astăzi pentru a luat o decizie privitoare la răspunsul care ar urma să fie dat Iranului, după atacul de sâmbătă. Ministrul Afacerilor Externe al Israelului, Katz, a declarat anterior că va exista un răspuns militar și o "ofensivă diplomatică".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu