EXCLUSIV  Proteste Parlament. Dide: Este o PREMIERĂ. Nemulțumirea MAJORĂ: Ne-au luat câte cinci

Cristian Mihai Dide, unul dintre organizatorii protestului de ieri de la Palatul Parlamentului a explicat pentru DCNews nemulțumirile manifestanților și de ce s-a vrut intrarea mai multor persoane în curtea instituției. 

În urma protestelor de ieri de la Palatul Parlamentului s-a vorbit despre faptul că protestatari au forțat intrarea în clădire. Cristian Mihai Dide spune că de fapt manifestanții doreau să intre în serii de mai multe persoane pentru depunerea petițiilor, pentru că jandarmii îi conduceau în serii de cinci persoane. 

"Nu a fost nici măcar o îmbrâncire cu jandarmii. Tot timpul s-a dorit să se intre și să se depună petiții. Jandarmeria conducea câte cinci persoane, ceea ce reprezenta un număr foarte mic de persoane. De la poartă până la intrarea în Parlament, la registratură, este o distanță destul de lungă. Ar fi putut să conducă măcar câte zece persoane și să bage câte cinci în interior, la registratură. Se pierdea foarte mult timp, asta a fost nemulțumirea oamenilor și că nu au avut timp să depună petiții. Ele au vizat în principal demisia lui Liviu Dragnea," a spus Cristian Mihai Dide. 

Premiera de la protest 

Dide spune că premiera protestului de ieri a reprezentat-o faptul că a fost prima manifestația organizată pe timp de zi cu prezență preponderent din provincie și chiar din Diaspora. Totodată, el spune că astfel de proteste nu vor mai fi organizate până ce vremea nu se va mai încălzi.

"Nu am fost mulțumit de numărul celor prezenți, în schimb a fost primul protest pe care l-am organizat pe timp de zi. Au fost prezenți majoritar oameni din alte orașe ale țării, din București fiind foarte puțini. Pe mine m-a bucurat faptul că au venit oameni din țară, că avem susținere și din alte orașe și au venit la București. Numărul participanților nu cred că a depăsit trei sute. Eu mă gândesc să încercăm să mai organizăm proteste când se mai îmbunățeste vremea. Rămânem deocamdată cu acest protest la stadiul de premieră, primul pe timp de zi. Au fost și destule persoane care au venit din Diaspora, în special din Milano," a mai spus Cristian Mihai Dide.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel