Proteste în Europa. CE atrage atenţia că restricţiile împreună cu vaccinarea sunt necesare pentru a învinge pandemia

Proteste în Europa. UE atrage atenţia că restricţiile împreună cu vaccinarea sunt necesare pentru a învinge pandemia
Proteste în Europa. UE atrage atenţia că restricţiile împreună cu vaccinarea sunt necesare pentru a învinge pandemia

Comisia Europeană a transmis luni că ''înţelege'' starea de saturaţie a cetăţenilor după aproape doi ani de pandemie şi respectă dreptul la proteste paşnice, dar îndeamnă la respectarea restricţiilor decise de statele UE confruntate cu o înmulţire a cazurilor de COVID-19, întrucât aceste măsuri, împreună cu vaccinarea, sunt ''calea de ieşire'' din această pandemie, relatează agenţia EFE. 

'Înţelegem că din punct de vedere individual sunteţi obosiţi de restricţii, dar din punctul de vedere al unei comunităţi este important să rămâneţi uniţi şi să respectaţi restricţiile, pentru că aceasta este calea de ieşire din pandemie, a declarat luni la conferinţa de presă Dana Spinanţ, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

Comisia Europeană, reacție la proteste

După înmulţirea cazurilor de COVID-19 în mare parte din UE mai multe state membre au reintrodus restricţii şi în ultimele zile au avut loc proteste, unele cu incidente, în Belgia, Olanda şi Croaţia.

'Manifestaţiile paşnice sunt un drept fundamental, dar într-o situaţie de urgenţă publică unele drepturi pot fi restrânse, a adăugat Dana Spinanţ, amintind că le revine autorităţilor publice din statele membre să decidă ce măsuri aplică. Uniunea Europeană, împreună cu partenerii din Spaţiul Economic European (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia), are în prezent pe ansamblul său o rată a vaccinării anti-COVID-19 de 65,5%.'

România, în coada clasamentului vaccinării în UE alături de Bulgaria

'Dar se înregistrează diferenţe majore de la o ţară la alta, procente mari având Portugalia (81 %), Irlanda (76 %) sau Spania (74 %), mai în urmă fiind Germania, Suedia (67% fiecare) sau Austria (64%), iar cele mai slabe rate ale vaccinării sunt în Polonia (53 %), Slovacia (45 %), România (35 %) şi Bulgaria (24 %).

VEZI ȘI Mii de manifestanți, la Viena, împotriva vaccinării obligatorii. "Dictatura corona!" - VIDEO

Vaccinaţi-vă, vaccinaţi-vă şi vaccinaţi-vă! Acestea sunt cuvintele care ne vor ajuta să ne asigurăm că putem învinge acest virus, a subliniat la rândul său purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru domeniul sănătăţii, Stefan de Keersmaecker.

Comisia Europeană va prezenta statelor membre noi recomandări cu privire la călătoriile în interiorul UE

Ceea ce este clar, cu cifre (...), este că cu cât rata vaccinării este mai ridicată, cu atât este mai mică rata spitalizării şi cea a mortalităţii, a insistat el. Conform unor surse de la Bruxelles, în zilele următoare Comisia Europeană va prezenta statelor membre noi recomandări cu privire la călătoriile în interiorul UE, în contextul creşterii rapide a contagierilor.

Potrivit Politico.eu, executivul comunitar urmează de asemenea să abordeze posibilitatea condiţionării de administrarea dozei de vaccin booster a valabilităţii certificatului verde după o anumită perioadă de timp, scrie Agerpres.

VEZI ȘI Belgia. Poliția a pus tunurile cu apă pe protestatarii din Bruxelles 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel