Proteste Colectiv, ziua 5. Ce s-a întâmplat în marile orașe din țară

Sursa: obiectivbr.ro
Sursa: obiectivbr.ro

Protestele şi adunările de solidaritate cu victimele din Club Colectiv au continuat şi sâmbătă seara în unele din oraşele din ţară, participarea fiind însă mult mai redusă faţă de zilele precedente.

* Aproximativ 100 de persoane s-au întâlnit sâmbătă seara în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a comemora victimele incendiului din Clubul 'Colectiv' din Bucureşti, dar şi pentru a protesta împotriva corupţiei şi actualei clase politice. Având pancarde cu diferite mesaje antisistem, protestatarii din Piaţa Unirii şi-au strigat, pentru a cincea seară consecutiv, nemulţumirile faţă de clasa politică actuală, dar şi faţă de corupţie.

Totodată, manifestanţii au aprins lumânări şi candele la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, una dintre emblemele Iaşiului. Ca şi în zilele precedente, manifestanţii din Piaţa Unirii din Iaşi s-au mobilizat pe reţelele de socializare, însă numărul celor care au răspuns afirmativ a fost de aproximativ 100 de persoane. Numărul este mult mai mic decât în serile precedente când au fost între 2.500 şi 5.000 de persoane.

* Aproximativ 200 de persoane au ieşit sâmbătă seara din case pentru a mărşălui pe străzile Clujului pentru victimele din incendiul de la club Colectiv. Primele câteva zeci de persoane s-au strâns în Piaţa Unirii din centrul municipiului Cluj-Napoca, iar apoi au pornit într-un marş către alte puncte centrale ale oraşului. Pe drum alte persoane s-au alăturat coloanei de manifestanţi, agitând steaguri şi purtând pancarte. Manifestanţii au strigat lozinci anti-corupţie precum 'Vrem dreptate, nu imunitate', 'Averea din hoţie vrem să nu mai fie' şi au cerut şcoli şi spitale, micşorarea numărului de parlamentari sau lustraţie în sistemul de administraţie. În deplasarea lor, protestatarii au ocupat o bandă de mers, dar coloana a fost permanent însoţită de jandarmi şi poliţişti, inclusiv de la Serviciul de Poliţie Rutieră, care au asigurat siguranţa manifestanţilor şi fluiditatea traficului. În faţa coloanei, câţiva tineri ţineau un banner lung pe care scria 'Mai face o revoluţie din lipsă de evoluţie'. La finalul marşului oamenii s-au oprit din nou în Piaţa Unirii şi au ţinut un moment de reculegere în faţa unui altar de lumânări aprinse, care se află acolo încă de săptămâna trecută, când a avut loc tragedia.

* Circa 30 de persoane aflate în trecere prin Piaţa Victoriei din Timişoara au aprins candele, sâmbătă seara, în memoria decedaţilor din clubul Colectiv. Aceştia nu au avut asupra lor pancarde sau bannere, nici nu au scandat, ci au aprins individual lumânările, în tăcere. Cei mai numeroşi au fost miercuri seara, când numărul protestatarilor a ajuns, la un moment dat, la circa 4.000, iar miercuri şi joi au reuşit să formeze coloane de circa 2.000 de persoane doar după ce au plecat în Complexul Studenţesc şi au mobilizat tinerii. Vineri, numărul acestora nu a mai depăşit circa 1.500 de persoane.

* Câteva zeci de tineri au protestat, sâmbătă seară, în centrul municipiului Ploieşti, aceştia cerând schimbarea sistemului, parlament unicameral şi eliminarea imunităţii parlamentarilor. Cei aproximativ 70 de protestatari s-au adunat, ca şi în serile precedente, în zona Monumentului eroilor din centrul oraşului, ei scandând 'Toate partidele, aceeaşi mizerie', 'Bucureşti, Ploieştiul e cu voi' şi 'România nu e de vânzare, săriţi cu toţii şi strigaţi tare'.

De asemenea, manifestanţii au pancarte cu mesaje precum 'N-am ieşit în stradă să schimbăm Guvernul, am ieşit în stradă să schimbăm sistemul', 'Peste 25 de ani, voi avea 55. Pentru mine şi generaţia mea va fi prea târziu să mai schimbăm ceva. Haideţi să încercăm acum', 'Colectiv. Ploieşti vă susţine' şi 'Jos corupţia'.

Unul dintre participanţi afişează un banner pe care sunt notate, în zece puncte, revendicările manifestanţilor, respectiv: 1. dizolvarea Parlamentului, 2. parlament unicameral, 3. parlament fără imunitate, 4. refacerea CNA cu oameni competenţi, 5. Biserica să plătească taxe şi impozite, 6. resursele ţării nu sunt de vânzare, 7. confiscarea averilor ilegale, 8. vrem spitale, grădiniţe, şcoli, aziluri, orfelinate, locuri de muncă, siguranţă şi decenţă, 9. nu ne mai obligaţi să ne părăsim ţara, 10. autorităţile să îşi facă treaba. Aceasta este a cincea seară în care la Ploieşti sunt organizate manifestări în urma incendiului din clubul Colectiv, iar conform unui anunţ afişat pe Monumentul eroilor, duminică ar urma să aibă loc un marş în memoria victimelor din clubul Colectiv.

* Zeci de persoane au protestat sâmbătă seara la Alba Iulia, cu mult mai puţini decât în serile precedente, când numărul celor ieşiţi în stradă a fost şi de o mie. Protestatarii, în general tineri, s-au adunat, ca şi în celelalte rânduri, în faţa Palatului Administrativ, de unde au plecat în marş spre cartierul Cetate, spre Monumentul Eroilor.

Cei prezenţi, în jur de 50, au scandat lozinci împotriva corupţiei, a partidelor politice şi, în premieră, împotriva şefului statului şi a primarului municipiului Alba Iulia, Mircea Hava. 'Jos corupţia', 'DNA, fii tare, vrem deratizare', 'Vrem democraţie directă', 'Toate partidele, aceeaşi mizerie', 'Ne-am săturat cât ne-aţi furat', 'Toate partidele fură prin rotaţie', 'Nu vrem şpagă-n Primărie', dar şi 'Preşedinte mut, asta nu am vrut' şi 'Mircea Hava, nu fii trist, o să ajungi taximetrist' au fost principalele sloganuri şi lozinci afişate pe foile purtate de protestatari. Şi la Sebeş au protestat sâmbătă câteva zeci de tineri.

* Peste 150 de tineri au fost prezenţi timp de două ore pe platoul din Piaţa Dacia din centrul municipiului Buzău unde au aprins candele şi au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor de la Club Colectiv. Aceştia au strigat 'Veniţi cu toţii, ieşiţi afară, că România nu este de vânzare!', 'Jos corupţia locală!', 'O dorinţă sinceră, România liberă!'. Printre candele şi flori la altarul improvizat lângă Momumentul eroilor revoluţiei din decembrie 1989, tinerii au lăsat mai multe mesaje: 'Avem dreptul la o viaţă decentă şi la un viitor curat, ne puteţi oferi asta?', 'Vrem spitale, nu catedrale!', 'Vrem o ţară fără hoţi!', 'În ţara mea vreau respect, pentru Naţiune, pentru România, pentru Colectiv!', precum şi un avertisment, 'Dacă aveţi minte, să luaţi aminte!'. Este a patra seară consecutivă când în Piaţa Dacia s-au strâns tineri pentru a comemora victimele din Clubul Colectiv şi a protesta faţă de clasa politică.

* Mai puţin de o sută de sibieni s-au strâns sâmbătă seara, în Piaţa Mare din centrul istoric al oraşului. Oamenii au aprins lumânări şi s-au rugat pentru cei decedaţi în incendiul din clubul Colectiv, atmosfera fiind una calmă. Un singur protestatar a venit cu un steag.

* Aproximativ 100 de persoane, majoritatea tineri, au protestat sâmbătă seara, la Slatina, pe platoul din faţa Prefecturii Olt, unde au aprins şi lumânări în memoria victimelor din clubul Colectiv din Capitală. Protestul a început după ora 20,00 pe platoul din faţa Prefecturii Olt, ulterior protestatarii deplasându-se în coloană pe străzile din centrul municipiului Slatina şi revenind în faţa Prefecturii. Aceasta a fost a patra zi de proteste în municipiul Slatina, dar faţă de seara de vineri au fost mai puţini manifestanţi, în condiţiile în care sâmbătă seara a fost o vreme mai friguroasă şi ceţoasă. Protestarii au scandat aceleaşi lozinci ca şi în serile precedente, dar şi mesaje precum 'Solidaritate', 'România'.

* Circa 70 de persoane s-au adunat sâmbătă seara pentru a patra oară consecutiv în Piaţa Mircea cel Bătrân din municipiul Tulcea pentru a protesta împotriva corupţiei. În timpul adunării, participanţii au strigat 'Colectiv', 'Vrem spitale, nu biserici' şi 'Păcat de sângele vărsat', ei solicitând schimbarea sistemului. 'Am venit aici pentru că mă gândesc la viitorul meu. Oricine putea fi în Colectiv. E vina celor care au organizat, a celor care au primit şpăgi. Vrem să se schimbe sistemul, să nu mai fie corupţie. Şi în sistemul de învăţământ, şi în sănătate, peste tot e corupţie', a declarat Gabriela Anghel, în vârstă de 18 ani. Tinerii susţin că vor continua să iasă în centrul oraşului în următoarele seri.

'Voi veni aici până când se face dreptate în România, până când nu se va mai fura', a afirmat Andrei Iacob, în vârstă de 19 ani. Unii participanţi şi-au exprimat dezamăgirea din cauza numărului mic al celor care au venit sâmbătă seara în Piaţa Mircea cel Bătrân. 'Mă aşteptam ca în seara aceasta (sâmbătă seara, n.red.) să fie mai mulţi decât ieri. Eu am venit aici pentru cei care au murit din cauza corupţiei, pentru o schimbare. Nu avem spitale, şcoli, nu avem nimic ca lumea', a spus Claudia Popa, în vârstă de 36 ani. Spre deosebire de serile trecute, sâmbătă seara, protestatarii nu au mai mărşăluit pe străzile oraşului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Marian Ciubotaru, în timpul adunării nu s-au înregistrat incidente.

* Aproximativ 50 de brăileni au ieşit sâmbătă seara, în Piaţa Independenţei, pentru a protesta împotriva 'sistemului corupt' şi pentru a aprinde o lumânare la altaruş făcut în jurul fotografiei brăileanului Andrei Petru Bucă, de 29 de ani, de profesie arhitect, decedat în incendiul din clubul bucureştean. În momentul în care manifestanţii erau strânşi pe platoul din Piaţa Independenţei, în mijlocul lor şi-a făcut apariţia primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, care a aprins o lumânare la altarul brăileanului Andrei Petru Bucă, pe care l-a cunoscut personal, cu ocazia unui proiect legat de arhitectura oraşului. Ieşirea primarului în mijlocul protestatarilor vine la o zi după ce un grup de manifestanţi violenţi a plecat spre casa primarului Aurel Simionescu, iar jandarmii au făcut zid în faţa lor pe Şoseaua Buzăului, pentru a nu-i lăsa să înainteze. Deranjaţi de gestul jandarmilor, protestatarii au strigat 'Jandarmeria apără hoţia!'.

Referitor la acest incident, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Brăila a transmis, sâmbătă, un comunicat de presă în care afirmă că grupul care vroia să ajungă la locuinţa primarului erau violenţi şi ameninţau cu acte de vandalism. Brăilenii se află în a cincea zi de proteste, cel mai mare număr de manifestanţi, peste 1.000, ieşind în stradă miercuri seară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel