Protest primărie. Angajaţii sunt nemulţumiţi de tăierile de salarii

Loredana Brumă / 06 Martie 2019 / 19:18 Salveaza PDF Comentarii

Circa 50 de salariaţi din Primăria Reşiţa au protestat, miercuri după-amiaza, timp de o oră, în faţa instituţiei în care lucrează din cauza faptului că primarul Ioan Popa a luat decizia de tăia întregului personal al administraţiei publice locale 10% din salarii.

"Vom merge cu o listă de revendicări pe care o vom înainta primarului municipiului Reşiţa, Ioan Popa. De asemenea, luni, pe 11 martie, vom încerca să avem un dialog civilizat cu acesta şi sperăm să răspundă solicitărilor noastre, pentru că noi suntem cei cu care lucrează. Nu se poate să iei decizii dintr-un birou şi să nu fim auziţi. Noi, cei care lucrăm, suntem afectaţi", a declarat liderul Sindicatului din Primăria Reşiţa, Liviu Gârtoi.

Angajaţii din Primăria Reşiţa vor avea salariile mai mici cu zece procente, din această lună, decizia fiind luată în şedinţa ordinară de la finele lunii februarie a Consiliului local, la iniţiativa primarului municipiului, Ioan Popa. Acesta a întocmit un proiect de hotărâre prin care salariile personalului din Primăria Reşiţa să fie diminuate uniform, cu zece procente.

Administraţia publică locală nu mai poate asigura salariile

 

Hotărârea a fost luată deoarece, potrivit primarului, administraţia publică locală nu mai poate asigura şi salarii integrale şi plata indemnizaţiei de hrană.

În opinia primarului Ioan Popa, reşiţenii nu plătesc taxe şi impozite pentru ca un grup de 700 de oameni să îşi ia salariile. Potrivit acestuia, impozitele plătite de reşiţeni trebuie să se întoarcă în investiţii. În cazul în care Primăria Reşiţa nu reuşeşte să se încadreze cu salarizările personalului în impozitul pe venit pe care îl primeşte lunar de la Guvern, Ioan Popa susţine că se poate trece şi la reduceri de personal.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24