Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo până la sfârșitul lunii martie. Meteorologii estimează o vreme încadrată în normele perioadei în ianuarie, februarie și martie și chiar temperaturi peste aceste norme în unele cazuri.
PROGNOZA METEO IANUARIE
În prima lună a anului, temperatura aerului va avea, în general, valori apropiate de mediile climatologice în centrul, nordul şi local în vestul ţării, iar în rest acestea vor fi peste norme. Ca valori termice medii, meteorologii estimează, în ianuarie, pentru zona Transilvaniei, temperaturi cuprinse între -7 şi un grad Celsius, pentru Moldova între -6 şi -1 grad Celsius, şi pentru Oltenia între -3 şi zero grade Celsius. Media multianuală a lunii ianuarie este de -2,1 grade Celsius. Pe de altă parte, cantităţile lunare de precipitaţii vor fi, în ianuarie, apropiate de mediile multianuale în estul, sud-estul şi sudul ţării, iar în restul regiunilor vor avea o tendinţă de excedent. Media multianuală lunară a precipitaţiilor este de 33,6 l/mp, luându-se în considerare intervalul de referinţă 1981-2010. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Maramureş (până la 74 l/mp), Oltenia (până la 57 l/mp), Banat şi Crişana (până la 54 l/mp).
PROGNOZA METEO FEBRUARIE
În februarie 2016, temperatura medie lunară a aerului se va situa, în general, în limite apropiate de mediile climatologice (de -1 grad Celsius), cu excepţia sud-estului, sudului şi local estului şi vestului ţării, unde valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Transilvaniei şi Moldovei, între -5 şi zero grade Celsius, iar cele mai ridicate în Banat şi Dobrogea, între zero şi două grade Celsius. În privinţa precipitaţiilor, prognoza ANM relevă că acestea vor prezenta, în februarie, o tendinţă spre excedent, mai puţin în estul, sud-estul şi local sudul ţării, unde acestea vor fi apropiate de mediile multianuale. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 57 l/mp), Oltenia (55 l/mp), Banat şi Crişana (până la 50 l/mp).
PROGNOZA METEO MARTIE
Potrivit ANM, în prima lună de primăvară, temperatura medie lunară a aerului va avea valori peste mediile climatologice în sudul, sud-estul şi local vestul ţării, iar în celelalte regiuni valorile termice se vor situa, în general, în limite normale. Media multianuală a lunii martie se situează la 3,5 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între -1 şi 5 grade Celsius în Moldova, între zero şi 5 grade Celsius în Transilvania, respectiv între 4 şi 6 grade Celsius în Crişana şi Dobrogea, şi între 4 şi 7 grade Celsius în Banat. Precipitaţiile lunare se vor putea situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a ţării, peste media multianuală de 38,3 l/mp. Zonele Banatului, Crişanei, Maramureşului, Transilvaniei şi Olteniei vor prezenta cantităţi de precipitaţii cuprinse între 53 şi 60 l/mp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu