Privatizarea CFR Marfă amânată. Gruia Stoica, răgaz până în decembrie

Comisia de privatizare a CFR Marfă analizează amânarea termenului de finalizare a procedurii, scadent la jumătatea lunii, şi a cerut informaţii de la Concurenţă privind durata unei decizii a instituţiei, şeful acesteia precizând că ultima dată avansată pentru transferul către GFR este 10 decembrie.

"Ministerul Transporturilor va veghea la respectarea procedurilor din contractul de privatizare. În acest sens a fost cerută oficial poziţia Consiliului Concurenţei, răspunsul a sosit vineri şi a ajuns la preşedintele comisiei de privatizare (secretarul de stat Cristian Ghibu - n.r.). După ce comisia va analiza documentaţia primită şi o va pune în contextul celorlalţi parametri ai contractului, va lua o decizie privind continuarea acestui proces de privatizare", a declarat agenţiei Mediafax purtătorul de cuvânt al ministerului Transporturilor, Teodora Trandafir.

 Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că reprezentanţii comisiei de privatizare au solicitat date estimative privind finalizarea analizei tranzacţiei de preluare a CFR Marfă de către Grup Feroviar Român (GFR).

"Le-am spus termenele legale. O analiză obişnuită durează maxim 45 de zile dacă notificarea este completă. Dacă este o analiză mai complicată, care necesită o procedură numită investigaţie, atunci durează maxim 5 luni", a arătat Chiriţoiu.

El a adăugat că instituţia pe care o conduce a solicitat GFR unele completări cu termen de primire în 20 de zile, iar din experienţa Consiliului, după ce notificarea este completă, o analiză durează circa o lună.

Şeful Consiliului Concurenţei a confirmat că reprezentanţii comisiei de privatizare analizează modificarea termenului de încheiere a procedurii şi a precizat că ultimul termen avansat în discuţiile cu aceştia a fost 10 decembrie.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a cerut Consiliului Concurenţei şi consultanţilor un punct de vedere privind termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă, stabilit acum pentru 15 octombrie, precizând că o eventuală prelungire va fi discutată în Guvern.

 GFR a virat joi 90,4 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro) într-un cont escrow deschis la Banca Transilvania, suma reprezentând 10% din preţul de cumpărare a 51% din acţiunile CFR Marfă deţinute de stat. Alimentarea contului reprezintă o condiţie prealabilă pentru finalizarea privatizării, iar termenul pentru transferul celor 20 milioane de euro expira vineri, 4 octombrie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel