Prinţul Nicolae nu a fost primit în trenul regal

Prinţul Nicolae nu a fost primit în trenul regal, el ajungând totuşi la înmormântarea bunicului său, regele Mihai.

Prinţul Nicolae nu a fost primit în trenul regal. Nicolae a participat, însă, la înmormântarea bunicului său, regele Mihai, de la Catedrala din Curtea de Argeş.

În jurul orei 20, după cele 21 de salve tun, care au marcat intrarea sicriului Majestaţii Sale defuncte în Catedrala de la Curtea de Argeş, a început ceremonia religioasă a înhumării.

Regele Mihai a fost îngropat alături de soţia sa, regina Ana.

[citeste si]

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a fost depus, sâmbătă seară, în Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeş, unde va fi oficiată o slujbă religioasă. Sicriul a fost scos din maşina mortuară de militari şi depus în Catedrală. Cântece bisericeşti au răsunat în curtea mănăstirii în tot acest timp. După încheierea slujbei, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, unde va avea loc ceremonia religioasă a înhumării.

Cortegiul funerar s-a deplasat de la gară către Catedrala Arhiepiscopală şi Regală pe un traseu de aproximativ trei kilometri, care străbate oraşul de la sud la nord. De-a lungul traseului, dar şi în zona Mănăstirii Curtea de Argeş, mii de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu Regelui Mihai.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22