Prințul Harry spune că a fost născut ca să fie donator de organe pentru prințul William

Printre detaliile oferite de Ducele de Sussex în cartea sa, „Rezerva“, acesta menționează că scopul pentru care a fost născut a fost acela de a fi donator de organe pentru prințul William.

Prințul Harry a vorbit despre copilăria sa și despre relația cu fratele său, Prințul William, în autobiografia lui. Ducele de Sussex a dezvăluit că a crescut știind că s-a născut pentru a-i oferi fratelui său mai mare, actualul moștenitor al tronului, o donație de organe dacă acesta va avea nevoie, a informat New York Post, citat de ndtv.

„Cu doi ani mai în vârstă decât mine, Willy era moștenitorul, în timp ce eu eram rezerva”, a scris Prințul Harry în cartea sa, care a fost lansată oficial marți.

„Eram umbra, sprijinul, Planul B. Am fost adus pe lume în cazul în care i s-ar întâmpla ceva cu Willy”, a adăugat el.

În plus, Ducele de Sussex a spus că a înțeles că rolul său este acela de a fi o „diversiune” și „distragere a atenției” de la fratele său sau de a-i oferi, „dacă este necesar, ceva la schimb”.

„Poate rinichi. Transfuzie de sânge. Poate măduvă osoasă”, a adăugat el în memoriile sale.

CITEȘTE ȘI     -    Prinţul Harry acuză că 'anumiţi membri ai familiei au decis să se alieze cu diavolul pentru a-şi reabilita imaginea' pe seama lui

Ducele de Sussex a fost obișnuit încă din copilărie cu „statutul de rezervă”

Potrivit New Zealand Herald, Prințul Harry a explicat că statul de „moștenitor” și „de rezervă” a fost evident toată viața lui. El a dezvăluit că i s-a spus „clar” încă de la o vârstă fragedă că a fost născut ca să fie util în caz că i s-ar întâmpla ceva fratelui său.

Prințul a mai menționat că tatăl său, regele Charles al III-lea, nu ar putea niciodată să fie într-un avion cu Prințul William „pentru că nu trebuie să existe nicio șansă ca primul și al doilea urmaș la tron să pățească ceva simultan”.

„În ceea ce mă privește, nimănui nu i-a păsat cu cine am călătorit; Rezerva putea fi întotdeauna cruțată”, a susținut el.

În memoriile sale, Prințul și-a amintit și de o anecdotă de când avea 20 de ani, auzind o poveste despre „presupusele cuvinte” ale tatălui său către mama sa, Prințesa Diana, în ziua în care s-a născut. Regele Charles i-ar fi spus soției sale: „Minunat! Mi-ai dat deja un moștenitor și o rezervă; Mi-am făcut treaba”.

În altă parte în cărții sale, Ducele de Sussex a susținut că prințul și prințesa de Wales, William și Kate Middleton, l-au încurajat să poarte uniforma nazistă care a stârnit indignare în 2005. Acesta a recunoscut chiar că a ucis 25 de persoane în timpul serviciului militar în Afganistan.

În plus, Prințul Harry a recunoscut că a consumat cocaină în mai multe rânduri când era adolescent, spunând că este „dispus să încerce aproape totul pentru a modifica ordinea prestabilită”. El a mai scris că fratele său, Prințul William, l-a atacat fizic în timpul unei dispute din 2019.

CITEȘTE ȘI     -    Primele reacţii din Palatul Buckingham după cartea prinţului Harry: Pune sare pe răni deschise

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel