Prinţul Harry, mărturie în instanţă împotriva editorului de la Daily Mirror. Îl acuză de acţiuni de hacking ale telefonului său

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Prinţul Harry va depune, astăzi, mărturie în procesul pe care l-a intentat împotriva editorului tabloidul britanic Daily Mirror.

Prinţul Harry, duce de Sussex, s-a prezentat marţi la Înalta Curte din Londra unde va depune mărturie în procesul pe care l-a intentat împotriva editorului tabloidul britanic Daily Mirror, pe care îl acuză de acţiuni de hacking ale telefonului şi de alte activităţi ilegale, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Harry, fiul mai mic al regelui Charles al III-lea, nu s-a prezentat la tribunal luni, aşa cum era de aşteptat, însă va apărea în boxa martorilor marţi, devenind primul membru de rang înalt al familiei regale britanice care va depune mărturie în instanţă în ultimii 130 de ani.

El se numără printre cele peste 100 de personalităţi de marcă şi celebrităţi care au intentat proces împotriva Mirror Group Newspapers (MGN), editorul publicaţiilor Daily Mirror, Sunday Mirror şi Sunday People, pentru presupuse acţiuni ilegale comise între 1991 şi 2011.

MGN susţine că unele informaţii au venit de la consilieri regali.

La începutul procesului, MGN, deţinută acum de Reach, şi-a cerut scuze în documentele tribunalului şi a recunoscut că, într-o singură ocazie, Sunday People a căutat în mod ilegal informaţii despre Harry şi că acesta are dreptul la despăgubiri, dar a respins celelalte acuzaţii ale acestuia, spunând că nu avea dovezi pentru afirmaţiile sale. În schimb, Palatul Buckingham este posibil să ocupe un loc important în interogatoriul lui Harry, MGN susţinând că unele informaţii au venit de la consilieri regali.

Procesul a început luna trecută, iar avocaţii care îl reprezintă pe Harry şi alţi trei reclamanţi au încercat să demonstreze că s-a recurs la activităţi ilegale de culegere de informaţii cu ştiinţa şi aprobarea editorilor superiori şi a directorilor executivi.

2.500 de articole despre viaţa privată a lui Harry, în MGN

Avocatul lui Harry a declarat luni în instanţă că acest proces nu face parte dintr-o vendetă împotriva presei, ci prin acesta se încearcă atragerea atenţiei asupra presupuselor activităţi ilegale. David Sherborne a declarat că aproximativ 2.500 de articole despre viaţa privată a lui Harry au apărut în titlurile MGN în perioada vizată de acuzaţii, adăugând că nimic nu este "sacrosanct sau în afara limitelor" şi nu există "nicio protecţie" împotriva acestor metode ilegale de colectare de informaţii.

Harry a fost aşteptat la instanţă luni, dar Sherborne a declarat că a zburat duminică din Los Angeles, unde locuieşte cu familia, după ce a participat la cea de-a doua aniversare a fiicei sale Lilibet, iar aranjamentele de călătorie şi securitate au fost "complicate".

Judecătorul Timothy Fancourt s-a arătat "surprins" de absenţa lui Harry în timp ce avocatul MGN, Andrew Green, a spus că acest lucru a fost "absolut ieşit din comun".

Harry, care este al cincilea în linia de succesiune la tron, abia a ieşit de pe prima pagină a ziarelor în ultimele şase luni, din cauza certurilor sale juridice cu presa britanică şi a lansării memoriilor sale şi a serialului documentar Netflix în care a acuzat alţi membri seniori ai familiei regale de complicitate cu tabloidele.

Apariţia de săptămâna aceasta va fi a doua oară în acest an când Harry va fi prezent la Înalta Curte din Londra, după ce în martie s-a alăturat cântăreţului Elton John şi altor persoane pentru audieri în legătură cu procesul lor împotriva editorului tabloidelor Daily şi Sunday Mail.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel