Principesa Margareta și Principele Radu sărbătoresc Noaptea Învierii la Chișinău

Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu se vor afla, sâmbătă, 11 aprilie 2015, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului" din Chișinău, Republica Moldova, pentru a participa la slujba de luare a Luminii Sfinte, oficiată de Înalt Preasfinția Sa Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove. Este pentru prima oară după 73 de ani când Familia Regală a României pășește în Catedrala Mitropolitană din capitala Republicii Moldova.

Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu sărbătoresc Noaptea Învierii la Chișinău, informează un comunicat al Casei Regale a României.

Vizita Familiei Regale la Chișinău debutează cu participarea Altețelor Lor Regale la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului", la slujba de luare a Luminii Sfinte oficiată de Înalt Preasfinția Sa Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove.

De asemenea, în aceeași noapte, Altețele Lor Regale vor participa, la Biserica „Sfinții Petru și Pavel", la slujba de Înviere oficiată de Înalt Preasfinția Sa Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.

În cursul aceleiași vizite, Principesa Margareta și Principele Radu se vor întâlni cu președintele Parlamentului Republicii Moldova,  Andrian Candu, cu primarul municipiului Chișinău,  Dorin Chirtoacă, precum și cu președintele Academiei de Științe a Moldovei, academician Gheorghe Duca.

Ultima dată când Familia Regală a pășit în Catedrala Mitropolitană din Chișinău a fost în urmă cu 73 de ani, când Regele Mihai și Regina Mamă Elena au participat la slujba religioasă cu ocazia restaurării edificiului, la 31 octombrie 1942.

Cantina de la Palatul Cotroceni se redeschide. Ce spune Cătălin Striblea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel