Elena Udrea a făcut declarații în drum spre sala de judecată, unde instanța se va pronunța în legătură cu extrădarea ei pentru a-și ispăși pedeapsa în țară.
Update, ora 14:10- Decizia privind extrădarea Elenei Udrea, pentru ispășirea pedepsei în dosarul „Gala Bute” are parte de o nouă amânare a instanței din Bulgaria.
Decizia finală ar urma să vină pe data de 3 iunie. În cazul în care și acest termen va suferi o amânare, atunci Bulgaria mai are la dispoziție cel mult 2 săptămâni și jumătate (din momentul prezent) pentru a lua o decizie definitivă în acest caz.
În primă instanță s-a decis trimiterea în țară a Elenei Udrea, în vederea ispășirii pedepsei de 6 ani de închisoare din dosarul „Gala Bute”.
Elena Udrea a oferit și o reacție în urma pronunțării deciziei de amânare.
„Sunt arestată ilegal de 40 de zile”, a transmis fostul ministru al Transporturilor.
Știrea inițială:
Elena Udrea părea încrezătoare pe drumul către sala de judecată.
Fostul ministru al Turismului a declarat că se simte bine, „ca de obicei” și că speră la un rezultat favorabil, potrivit Antenei 3.
Aceasta urmează să se prezinte în fața a 3 judecători, în așteptarea unei decizii definitive privind extrădarea.
La termenul de săptămâna trecută, avocata ei a spus că a avut un accident și nu s-a putut prezenta. Elena Udrea ar fi spus în sala de judecată că își dorește să fie alături de reprezentanta ei, întrucât aceasta a ținut legătura cu apărătorii din România.
DCNews a scris încă de la început despre recursul în casație la care speră Elena Udrea. O ipoteză a fugii sale ar fi tocmai aceasta, potrivit căreia ultima sa speranță este recursul în casație. Avocatul Toni Neacșu a oferit mai multe declarații referitor la acest scenariu.
„Dincolo de telenovela fugii Elenei Udrea (neavând vreo măsură preventivă nu putea fi oprită), din ziua de astăzi rămânem cu prima decizie a unei instanțe românești, chiar cea mai înaltă, de refuz al aplicării unei decizii obligatorii a Curții Constituționale. Indiferent de justificarea oferită de existența unei hotărâri CJUE, tot astăzi marcăm prima situație în care se execută o condamnare pronunțată de o instanță în legătură cu care Curtea Constituțională a constatat deja că este nelegal constituită.
Legalitatea instanței (adică constituirea ei potrivit legii) este principiul de bază atât în arhitectura juridică națională, cât și a CEDO ori a Cartei drepturilor fundamentale UE.
Chiar Hotărârea din 21 decembrie 2021 a CJUE, cea care a fost folosită astăzi pentru a se decide neaplicarea Deciziei nr. 685/2018 a Curții Constituționale, obligă statul român și justiția națională la garantarea drepturilor arătate la art 47 din Carta UE, din care cel ca instanța care condamnă să fie constituită potrivit legii este primul.
Executarea unei hotărâri judecătorești pronunțată de către o instanță (complet) neconstituită potrivit legii deschide calea unor contestații ulterioare la CEDO, unde chiar cred că d-na Udrea va avea șanse. De asemenea, compunerea nelegală a completului (care este deja constatată de către CCR) este motiv de admitere a unui recurs în casație, cale de atac extraordinară deja declarată în acest dosar și care are termen pe 18 mai 2022.
De altfel... (CITEȘTE CONTINUAREA AICI)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu