Primarul municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală, revocat din funcție

Primarul municipiului Buzăului, Constantin Boșcodeală, a fost revocat joi din funcție, prin ordin al prefectului județului, după ce magistrații Curții de Apel Brașov l-au condamnat definitiv, marți, la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de cinci ani, precum și la pedeapsa complementară a interzicerii ocupării funcției de primar pe o perioadă de cinci ani pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

"Prin ordin al prefectului județului Buzău, începând cu data de 3 martie, se constată încetarea de drept înainte de termen a mandatului de primar al d-lui Boșcodeală, ca urmare a condamnării acestuia prin hotărâre judecătorească la pedeapsă privativă de libertate', a declarat, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Călin Iosif.

Constantin Boșcodeală se afla la al cincilea mandat de primar.

Magistrații Curții de Apel Brașov l-au condamnat marți, printr-o sentință definitivă, pe primarul municipiului Buzăului, Constantin Boșcodeală, în dosarul 'Gloria', la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere și un termen de încercare de cinci ani, precum și la pedeapsa complementară a interzicerii ocupării funcției de primar pe o perioadă de cinci ani.

Totodată, instanța a dispus menținerea parțială a măsurilor asigurătorii luate prin ordonanța procurorului DNA.

Primarul municipiului Buzăului, Constantin Boșcodeală, a fost condamnat în primă instanță, pe data de 10 februarie 2015, de magistrații Judecătoriei Brașov, la cinci ani de închisoare cu executare.

Sentința Judecătoriei Brașov a fost atacată cu apel atât de primar, cât și de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel