Primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, arestat preventiv pentru 30 de zile

Tribunalul Galaţi au admis, joi seară, arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului municipiului Brăila, Aurel Simionescu, a fostului director economic în Primăria Brăila, Stoica Anghelescu, în prezent consilier personal al primarului.

Hotărârea Tribunalului Galaţi nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Galaţi. Însă, decizia este executorie. Inculpaţii vor fi duşi în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Cei doi sunt acuzaţi de abuz în serviciu şi schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene.

Acuzațiile DNA

Potrivit unui comunicat DNA, în cursul anului 2010, Aurel Simionescu, în calitate de ordonator principal de credite şi responsabil de controlul financiar preventiv, beneficiind de sprijinul lui Stoica Anghelescu, în calitate de director executiv al Direcţiei Finanţelor Publice Locale din cadrul Primăriei municipiului Brăila, a schimbat, cu intenţie, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 2.642.179,91 lei, ce reprezintă o parte din cei 15.703.464 lei primiţi ca primă tranşă de prefinanţare din fonduri europene, în cadrul proiectului 'Modernizare Bulevardul Dorobanţilor, municipiul Brăila'. Această sumă de bani a fost folosită în alte scopuri decât pentru cheltuieli eligibile în cadrul proiectului respectiv ('Învăţământ', 'Locuinţe, servicii dezvoltare publică' etc.). De asemenea, cei doi inculpaţi au avizat şi aprobat documentaţia de atribuire a contractului de modernizare a bulevardului către asocierea de firme care propusese suma de 99.992.906,29 lei pentru executarea lucrărilor, cauzând prin aceasta vătămarea intereselor legitime ale ofertantului clasat pe locul al 2-lea, care a acumulat cel mai mare punctaj în urma aplicării algoritmului de calcul în evaluarea ofertelor şi care ofertase pentru lucrări suma de 65.648.502,88 lei. Prin acţiunile celor doi inculpaţi a fost produs Primăriei Brăila un prejudiciu de 39.829.735,31 lei, din care 24.985.162,27 lei reprezentând finanţare nerambursabilă primită de la Ministerul Dezvoltării în cadrul Fondului European de Dezvoltare Regională şi 14.844.572,66 lei prejudiciu adus bugetului local al municipiului Brăila. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel