Primarul din Ulmeni nu renunţă la greva foamei

Primarul din Ulmeni, în greva foamei în fața Ministerului Sănătății
Primarul din Ulmeni, în greva foamei în fața Ministerului Sănătății

Primarul oraşului Ulmeni, Lucian Morar, se află în a patra zi de greva foamei în faţa Ministerul Sănătăţii, încercând prin gestul său să convingă ministerul de deschiderea unei staţii de ambulanţă în localitatea sa.

Primarul a precizat, joi noaptea, într-o postare pe pagina de Facebook, că va continua protestul până la primirea unui răspuns.

"Sunt în a patra zi de grevă a foamei! Au fost cadrele medicale de la Ambulanţă pentru a-mi verifica nivelul glicemiei, tensiune şi pentru EKG (...) Sunt bine şi sănătos! Starea de spirit şi psihică este una bună! Sunt determinat să merg până la capăt pentru comunitatea mea şi pentru proiectele mele", a scris Lucian Morar.

Acesta a mai menţionat că, încă din anul 2011, a solicitat Ministerul Sănătăţii deschiderea unei staţii de ambulanţă în oraşul Ulmeni, ca ulterior să afle că administraţia judeţeană pregăteşte deschiderea unei staţii în comuna Ariniş.

"Sunt siderat de decizia Ministerului Sănătăţii, comunicată public prin canalele media judeţene cu prilejul inaugurării Laboratorului de Radioterapie cu Energii Înalte, de a înfiinţa o staţie de ambulanţă în comuna Ariniş, judeţul Maramureş, în condiţiile în care UAT Ulmeni a început acest demers justificat în anul 2011 şi nu a primit răspuns favorabil. Am transmis solicitări privind înfiinţarea unei staţii sau substaţii de ambulanţă în oraşul Ulmeni, judeţul Maramureş, începând cu anul 2011", a precizat Lucian Morar.

Răspuns de la Raed Arafat 

Deși primarul susține că nu a primit un răspuns încă, Raed Arafat a anunțat pe contul său de Facebook că este dispus să se întâlnească și să discute această situație cu Luian Morar. 

”Îl primesc cu placere sa discutam aceasta problema si o analiza a solicitarii dansului va fi efectuata de catre expertii nostri”, se arată într-o postare făcută de Raed Arafat.

Vezi și: Primar în greva foamei. Raed Arafat, despre înființarea unei stații de ambulanță la Ulmeni

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel