Primar Hațeg, despre intenția lui Becali privind terenul de la Prislop

Primarul orașului Hațeg, Marcel Goia, a declarat că nu a discutat cu Gigi Becali despre intenția omului de afaceri de a achiziționa terenul din jurul Mănăstirii Prislop.

Edilul a menționat, întrebat cum comentează informațiile apărute în mass-media locală conform cărora Becali ar dori să cumpere terenurile din jurul mănăstirii pentru a-i îndepărta pe comercianți, că nu a purtat o discuție cu acesta, dar că a auzit despre așa ceva de pe rețelele de socializare și din presa hunedoreană.

Acolo este vorba despre un composesorat. Sunt peste o sută de proprietari în acest composesorat și toți trebuie să fie de acord pentru ca terenul să se poată vinde. Nu-mi place ceea ce fac comercianții care s-au așezat în apropierea mănăstirii, mai ales că nu au autorizații de funcționare. Au fost amendați și s-a dispus demolarea construcțiilor. Majoritatea celor care s-au instalat acolo nici măcar nu sunt din Hațeg. Au venit de peste tot și au construit ilegal. Nu este apă și nu au grupuri sanitare. Dacă dorește să cumpere (Gigi Becali — n.r.), atunci trebuie să ajungă la un acord cu toți membrii din composesoratului care deține terenul din jurul Mănăstirii Prislop, a spus primarul Goia.

Potrivit presei județene, Gigi Becali și-ar fi propus să achiziționeze terenul din jurul mănăstirii, indignat de faptul că pelerinii sunt asaltați de comercianții ambulanți atunci când vin să se reculeagă la mormântul părintelui Arsenie Boca, scrie Agerpres.

VEZI ȘI: Gigi Becali vrea să salveze locul unde se află înmormântat Arsenie Boca

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel