Prevederea care aduce mai mulți bani stomatologilor

Medicii dentişti din Romania vor avea mai mulţi pacienţi străini după intrarea in vigoare a Directivei europene privind asistenţa medicală transfrontalieră, întrucât în România preţurile sunt în multe cazuri la jumătate din cele practicate în alte ţări din UE, a declarat decanul Facultăţii de Stomatologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Iaşi, Norina Forna.

"Beneficiile vor fi uriaşe. Pentru pacienţii străini, costurile tratamentelor în România sunt la jumătate faţă de cele din ţara lor. Astfel, în ceea ce priveşte implantologia, preţurile variază în străinătate între 1.000 şi 2.000 de euro, în timp ce în România ele se situează între 500 şi 600 de euro. Lucrările protetice din ceramică costă în alte tări între 500 şi 1.000 de euro, în timp ce în România ele sunt de 200 - 250 de euro", a mai spus Norina Forna.

Directiva va intră în vigoare în luna octombrie a acestui an

Călin Alexandru, director în cadrul Ministerului Sănătăţii, a precizat că, în prezent, la Ministerul Sănătăţii se lucrează la un proiect legislativ privind implementarea acestei directive. "Având în vedere faptul că deja în România există un număr foarte mare de pacienţi din străinătate care apelează la serivicii stomatologice, se creează posibilitatea ca, pe lângă plăţile pe care le asigură în mod direct pacienţii, să existe şi o formulă de decontare prin sistemele de asigurări sau prin sistemele lor naţionale de sănătate. E o perspectivă ce aduce şi riscuri, dar şi oportunităţi. Vor exista multe oportunităţi pentru sistemul de sănătate de asistenţă stomatologică", a declarat Călin Alexandru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel