Președintele francez face apel la ONU pentru o soluție în Siria

Macron
Macron

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat marţi, într-un mesaj postat pe Twitter, ''extrema preocupare'' faţă de ''escaladarea violenţelor în regiunea siriană a Idleb'' unde ''loviturile regimului şi ale aliaţilor săi, inclusiv asupra unor spitale, au ucis numeroşi civili în ultimele zile", relatează AFP.

"Situaţia umanitară în Siria este critică şi nicio opţiune militară nu este acceptabilă. Solicităm încetarea violenţelor şi susţinem ONU în favoarea găsirii unei soluţii politice necesare", a adăugat preşedintele francez.

Raiduri aeriene şi tiruri de artilerie ale regimului şi ale aliatului său rus au vizat marţi ultimul bastion jihadist din Siria, la o zi după lupte intense, o escaladare care slăbeşte acordul de încetare a focului şi îi îndeamnă pe civili să-şi părăsească locuinţele.

Cel puţin 53 de luptători au fost ucişi de luni în luptele dintre trupele loialiste şi jihadiştii conduşi de Hayat Tahrir Al-Sham (HTS), fostă ramură siriană a Al-Qaida care controlează Idleb, ultimul bastion jihadist din Siria.

Criza umanitară



Odată cu reluarea ostilităţilor, peste 150.000 de persoane au fost strămutate din februarie în regiune, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a a cerut luni părţilor beligerante să protejeze civilii, cerând "o dezescaladare de urgenţă", şi a solicitat Rusiei să contribuie la respectarea armistiţiului.

Provincia Idlib (nord-vest) şi teritoriile adiacente, în special din provincia vecină Hama, sunt dominate de jihadiştii grupării Hayat Tahrir al-Sham care şi-au întărit controlul asupra regiunii.

Conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), mai multe instalaţii medicale au fost bombardate în ultimele zile de militari ruşi.

Declanşat în 2011 prin reprimarea manifestaţiilor prodemocraţie, conflictul din Siria a făcut peste 370.000 de morţi.

Vezi și: SIRIA, după opt ani de bombardamente. Distrugeri masive, imagini de groază 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel