Preşedintele Academiei, comemorat. Cuvintele Patriarhului Daniel

Preşedintele Academiei Române, Ionel-Valentin Vlad, a fost comemorat, miercuri, de către oameni de ştiinţă, politicieni, clerici, reprezentanţi ai unora dintre cele mai importante foruri de educaţie din ţară.

Cei prezenţi au amintit de pregătirea, modestia şi devotamentul acestuia, dar şi de credinţa sa, evocată inclusiv de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel:

'A fost un om profund credincios. A moştenit această credinţă de la strămoşii săi maramureşeni, ca, mai târziu, să şi-o consolideze pe rezultatele cercetărilor sale ştiinţifice. Specialist în fizica laserelor, studiile şi cercetările sale despre lumină l-au condus şi spre semnificaţiile profund spirituale ale noţiunii de lumină, concept fundamental în teologia mistică răsăriteană, aşa cum a mărturisit chiar domnia sa la primirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnica din Bucureşti', a punctat patriarhul.

El a subliniat că 'Deşi botezat şi cununat în Biserica Ortodoxă Română, totuşi, din raţiuni practice, de proximitate fizică, domnul Ionel-Valentin Vlad a frecventat slujbele religioase din biserica romano-catolică, devenind apoi, efectiv, un membru al acestei biserici. Din acest motiv, slujba de înmormântare a sa va fi oficiată, joi, 28 decembrie 2017, în Catedrala Romano-Catolică 'Sfântul Iosif' din Bucureşti, iar înhumarea va avea loc în aceeaşi zi la Cimitirul Bellu din Bucureşti', a precizat patriarhul Daniel.

Cei prezenţi care au luat cuvântul au ţinut să sublinieze modestia, dedicarea profesională a preşedintelui Academiei Române, care l-a făcut inclusiv să îşi înfrunte boala, dar şi modelul reprezentat de acesta.

Preşedintele Academiei Române, Ionel-Valentin Vlad, a murit duminică, la 74 de ani, la locuinţa sa din Bucureşti, în urma unei îndelungi suferinţe. Academicianul Ionel-Valentin Vlad, inginer şi fizician, s-a născut la 22 septembrie 1943 în Bucureşti. A fost absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii. În 2008, a fost decorat cu Ordinul Naţional ''Serviciul Credincios'' în grad de Cavaler. La 8 aprilie 2014, a fost ales preşedinte al Academiei Române.

[citeste si]


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27