Vaticanul a declarat joi că a simţit "ruşine şi durere" după un recent raport al Marelui Juriu din Pennsylvania care a dezvăluit că 301 preoţi din statul american au fost acuzaţi în mod credibil drept agresori sexuali de copii.
"Abuzurile descrise în raport sunt criminale şi condamnabile moral [...] Victimele ar trebui să ştie că Papa este de partea lor, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Greg Burke, într-un comunicat, citat de EFE şi dpa. "Biserica trebuie să înveţe lecţii dure din trecutul ei şi ar trebui să fie responsabilă atât pentru autorii acestor violenţe, cât şi pentru cei care le-au permis, a adăugat el.
Acesta este primul răspuns oficial al Sfântului Scaun la prezentarea făcută marţi de Procurorul General al statului Pennsylvania, Josh Shapiro, rezultatul a doi ani de anchetă asupra "acoperirii sistematice" a presupuşilor preoţi abuzatori. Declaraţia lui Burke a venit după ce cardinalul Daniel DiNardo, şeful Conferinţei Episcopilor din Statele Unite, a spus că Biserica Catolică din Statele Unite se confruntă cu "o catastrofă morală". Ancheta Procurorului General de Pennsylvania a dezvăluit cazuri de abuzuri sexuale comise de peste trei sute de "preoţi prădători", muşamalizate de Biserica Catolică din acest stat american timp de peste şase decenii, cărora cel puţin o mie de copii le-au căzut victime.
Papa Francisc a promis "toleranţa zero" în această problemă
"Preoţii au violat băieţei şi fetiţe, iar persoane din cadrul bisericii care le erau superiori nu au făcut nimic. Timp de zeci de ani", au scris membrii juriului în raportul publicat marţi. Episcopii şi cardinalii "au fost, în cea mai mare parte, protejaţi. Mulţi dintre ei, unii nominalizaţi în acest raport, au fost promovaţi. Atât timp cât toate acestea nu se schimbă credem că este prea devreme să fie închis capitolul despre scandalurile sexuale din Biserica Catolică", se mai arată în document.
Papa Francisc a promis "toleranţa zero" în această problemă. La sfârşitul lunii iulie, el a acceptat demisia faimosului cardinal Theodore McCarrick acuzat de abuz sexual asupra unui adolescent. O serie de alţi prelaţi au fost constrânşi să demisioneze apoi au decedat, printre aceştia numărându-se cardinalii Roger Mahony (Los Angeles) şi Bernard Law (Boston), care au murit la sfârşitul anului 2017.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu