Preot acuzat de agresiune sexuală la un centru de carantinare la Neamț

Centrul «Sfântul Paisie" la Piatra-Neamț
Centrul «Sfântul Paisie" la Piatra-Neamț

Un tânăr venit din Marea Britanie și aflat în carantină la un centru al Mănăstirii Neamț susține că este agresat sexual de un preot. Tânărul a filmat o secvență în care preotul nu ține cont de măsura carantinării, se așează lângă el în pat, îl ia în brațe și îl pipăie.

Tânărul de 26 de ani, din Piatra-Neamț, venit din Marea Britanie în urmă cu trei zile, a fost pus în carantină la Centrul Social Cultural „Sfântul Paisie" al Mănăstirii Neamț, în comuna Vânători-Neamț.

Acesta a declarat, pentru Mediafax, că unul dintre preoții care au grijă de cei cazați îl agresează sexual. „Mi-a cerut numărul de telefon ca să țină legătura cu noi, cei veniți în carantină. A început cu mesaje gen «lipiciosul meu», «ești simpatic», a început să mă pipăie. Dimineață a venit de vreo patru-cinci ori în cameră, fără mască, fără mănuși. S-a întins în pat, m-a tras peste el." - a spus tânărul.

Acesta l-a filmat pe preot cum se întinde lângă el în pat și îl ia în brațe. Totodată, tânărul a înregistrat o conversație telefonică în care preotul recunoaște filmarea și îi spune să o șteargă.

Ce spune starețul mănăstirii

Starețul Mănăstirii Neamț susține că e vorba despre un șantaj al tânărului pe motivul că vrea să fie transferat de la Centrul «Sfântul Paisie" la Piatra-Neamț.

„E un băiat din Piatra-Neamț care vrea să plece de aici, să fie transferat, iar pe motivul ăsta l-a provocat pe părinte. E un șantajist pe motivul de a fi transferat la Piatra-Neamț." - a declarat, pentru MEDIAFAX, părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț.

Polițiștii au fost sesizați, sâmbătă, și vor cerceta dacă se confirmă agresiunea preotului.

„În jurul orei 16:00, polițiștii au fost sesizați de către un tânăr de 26 de ani, din Piatra-Neamț, aflat în Centrul Social Cultural «Sfântul Paisie» cu privire la faptul că a fost agresat de către un călugăr din cadrul mănăstirii. Cercetările sunt în derulare." - a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Georgiana Moșu, pentru sursa citată.

Ce riscă monahul

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei vor face o anchetă iar preotul ar putea fi exclus din monahism. „Cel din filmare pare a fi, într-adevăr, un ieromonah, drept pentru care s-a dispus în regim de urgență o anchetă pe linie bisericească. Bineînțeles, pe perioada cercetărilor, într-o astfel de situație, nu mai are dreptul să slujească. Dacă înregistrarea se dovedește a fi reală, ieromonahul va fi caterisit și exclus din monahism. În orice caz, cel ce apare în filmare trebuie să intre el însuși într-o serioasă carantină duhovnicească. Sigur că e important contextul, că trebuie să ținem cont de faptul că în situații de criză oamenii pot reacționa în mod neașteptat, chiar smintitor. În timpuri grele, din om ies la lumină și lucrurile bune, dar și cele rele. Cu toată atenția creștinească cu care suntem datori față de fiecare suflet - mai ales față de cel căzut într-o ispită atât de mare! - măsurile care se impun vor fi luate însă fără nici o ezitare. Să ne ierte Dumnezeu pe toți și să ne întărească să nu cădem în aceste vremuri grele!" - a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, pr. Constantin Sturzu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel