Anumiți membri ai forțelor rezerviste din Polonia au fost convocați "imediat" pentru exerciții militare, a transmis luni ministerul Apărării. În acest timp, un număr crescând de polonezi se alătură detașamentelor paramilitare de voluntari cu scopul de a urma o pregătire militară de bază astfel încât să-și poată apăra țara în eventualitatea unei invazii rusești.
General Bogusław Pacek a declarat pentru televiziunea poloneză TVN24 că nu există o conexiune între convocarea rezerviștilor și criza din Ucraina.
Armata ar putea chema orice bărbat cu vârsta între 18 și 60 de ani care nu are probleme medicale.
Într-un comunicat emis luni, ministerul polonez al Apărării a comunicat că exercițiile sunt efectuate "în linie cu planurile de verificare a pregătirii operaționale a Forțelor Armate în 2015".
Ministrul Tomasz Siemoniak a anunțat încă din luna ianuarie că va adopta măsuri pentru a stimula tinerii să urmeze cariera militară, că se vor constitui unități paramilitare și că va fi sporit numărul exercițiilor pentru pregătirea rezerviștilor, în anul 2016 circa 38.000 de rezerviști urmând să fie chemați să participe la programele de instrucție militară, față de 12.000 anul acesta
În ceea ce privește detașamentele paramilitare de voluntari, Guvernul de la Varșovia a manifestat inițial reținere față de aceste miliții neoficiale, pe care acum caută se le integreze în corpul Armatei.
Se estimează că circa 10.000 de voluntari polonezi sunt reuniți în prezent în circa 120 de astfel de grupări. Circa 800 dintre ei s-au întâlnit vineri la Varșovia la o reuniune organizată de Ministerul polonez al Apărării, primind cu această ocazie pentru prima dată recunoașterea oficială a existenței lor. Ministrul apărării, Tomasz Siemoniak, i-a asigurat că ministerul pe care-l conduce va plăti solde pentru 2.500 de voluntari ce vor constitui structura de bază a unităților locale de autoapărare care vor fi mobilizate în caz se război.
Consilierul pe probleme de apărare al președinției poloneze, generalul Stanislaw Koziej, a declarat agenției Reuters că evoluțiile din Ucraina au determinat guvernul de la Varșovia să-și revizuiască modul de abordare a securității naționale. 'Până de curând, organizațiile paramilitare păreau să fie ceva de domeniul trecutului' pentru responsabilii din sectorul apărării, dar 'astăzi, când avem un război la granițele noastre, ei își dau seama că acest trecut poate contribui la securitatea țării', explică oficialul polonez.
*Referințe: thenews.pl; agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu