Poate Lizz Truss să reziste în funcție la fel de mult timp cât îi ia unei salate verzi să se strice? Ziarele din Marea Britanie fac glume pe seama premierului cu cel mai rușinos mandat din istorie

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Mass-media din Marea Britanie așteaptă să vadă dacă Liz Truss va mai rezista în funcție suficient de mult timp cât are la dispoziție o salată verde înainte să se usuce.

Tabloidul Daily Star a creat un flux live în care difuzează o salată aisberg, așezată lângă o fotografie a lui Truss.

„Ce salată umedă va dura mai mult?”, a întrebat publicația într-o postare pe Twitter.

Și revista Economist a descris-o pe Truss ca având „perioada de valabilitate a unei salate”, într-o rubrică publicată săptămâna aceasta, intitulată „The Iceberg Lady”

Modelul politic al lui Truss, prim-ministrul anilor 1980 Margaret Thatcher, era cunoscută pe scară largă drept „The Iron Lady”.

Truss și-a concediat vineri ministrul de Finanțe, Kwasi Kwarteng, după doar 38 de zile în funcție.

Cei doi au fost sub presiunea de a inversa un pachet economic dezastruos, care a forțat Banca Angliei să intervină pe piața obligațiunilor și care a scăzut valoarea lirei britanice la un minim istoric.

Măsurile economice catastrofale i-a determinat pe colegii lui Truss din Partidul Conservator să discute deschis, de aproape două săptămâni, dacă ar trebui înclocuită prin alegeri interne sau moțiune de cenzură.

Liz Truss, pusă la colț de toată lumea. Ținta ironiilor Regelui Charles: „Iarăși te-ai întors?”. Presa din UK: „Probabil cel mai slab premier din istoria țării”/ video

Liz Truss ar fi putut avea impresia că prima ei audiență săptămânală cu Regele Charles al III-lea îi va oferi un răgaz după o săptămână de dezastru politic. 

A fost nevoie de doar 15 secunde din prima întâlnire de la Palatul Buckingham, de miercuri seara, pentru ca monarhul să îi înrăutățească rușinea premierului cu cel mai slab start din istoria recentă a executivului, notează The Guardian.

În timp ce Truss l-a salutat cu: „Maestate”, Charles a răspuns: „Deci te-ai întors din nou?”

În timp ce Truss a răspuns: „Este o mare plăcere”, Regele nu a putut decât să mormăie: „Dragă, dragă. Oricum …"

Clipul, care a venit după încă o zi de tulburări pe piețele economice, nemulțumiri din partea populației de rând, dar și de comploturi de pe băncile parlamentare ale Partidului Conservator, a devenit rapid viral.

Dr. Jennifer Cassidy, lector în diplomație la Universitatea Oxford, a descris scena drept „stângăcie politică și comedie neintenționată în formă pură”.

După ce a anunțat reduceri de taxe nefinanțabile în cea mai mare criză economică din ultimii 40 de ani, Truss nu a avut deloc perioadă de „lună de miere” la noul loc de muncă. Titlurile ziarelor o descriu deja drept probabil cel mai slab prim-ministru din istoria Marii Britanii.

Deputatul Partidului Național Scoțian, John Nicholson, a postat pe Twitter: „Regele Carol vorbește pentru noi toți. „Te-ai întors din nou. Dragă, dragă. Ei bine, oricum.... Cel puțin nu va trebui să o îndure mult.”

Prim-miniștrii anteriori au vorbit, adesea, cu afecțiune despre întâlnirile lor săptămânale cu Regina Elisabeta a II-a, dar după schimbul de replici de miercuri seara, Truss ar putea aborda cu mai multă trepidare audiența de săptămâna viitoare cu proaspătul monarh.

Guvernarea dezastruoasă a lui Truss a creat cea mai mare diferență între laburiști și conservatori din istoria măsurătorilor

Partidul Laburist, care reprezintă opoziția din Marea Britanie, are un avantaj uriaș în ultimele sondaje de opinie, față de Partidul Conservator, condus de premierul Liz Truss, care nu a reușit să își redreseze imaginea nici după conferința anuală de săptămâna trecută.

Un sondaj YouGov, care a măsurat intențiile de vot a 1.737 de adulți britanici, săptămâna trecută, pentru ziarul The Times, a arătat că sprijinul pentru laburiști este de 52%, în scădere cu două puncte față de un sondaj efectuat de aceeași organizație la sfârșitul lunii septembrie, în timp ce conservatorii au crescut cu doar un punct, la 22%.

Un sondaj separat realizat de Opinium, efectuat pe un eșantion de 2.023 de persoane, tot săptămâna trecută, îi arată pe laburiști cu un avans de 21% (47%-26%) față de conservatori, cea mai categorică poziție de lideri înregistrată vreodată de laburiști, potrivit casei de sondare Opinium.

Truss a vorbit miercuri la prima sa conferință de partid de când a devenit lider conservator la începutul lunii septembrie, unde și-a apărat decizia de a reduce taxele, ceea ce a crescut drastic costul împrumuturilor și a împărțit în tabere propriul partid.

Cu toate acestea, Truss și ministrul ei de finanțe Kwasi Kwarteng au fost forțați să renunțe la una dintre cele mai controversate măsuri, la începutul săptămânii. Aceasta ar fi eliminat cota maximă a impozitului pe venit.

Liderul laburist, Keir Starmer, deține o conducere categorică - de 43% față de 13% - în comparație cu Truss, în ceea ce privește liderul de partid despre care alegătorii cred că ar fi cel mai bun prim-ministru, transmite YouGov.

Sondajul Opinium a arătat că 53% dintre respondenți au considerat că Truss ar trebui să demisioneze din funcția de prim-ministru și 61% au considerat că ar trebui să aibă loc alegeri naționale în acest an.

Următoarele alegeri din Marea Britanie vor avea loc abia în 2024.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel