Comisia Europeană refuză să aprobe fondurile UE pentru PNRR-ul polonez din cauza conflictului legat de reforma judiciară a Poloniei
Conflictul dintre Polonia și Uniunea Europeană privind statul de drept continuă, iar miza nu a fost niciodată mai mare pentru Polonia. Comisia Europeană a blocat fondurile de la planul de redresare al UE, care aparțin de drept Poloniei, și a cerut schimbări în sistemul judiciar polonez. Condiția pentru eliberarea banilor Poloniei este dată de desființarea Camerei de disciplină a Curții Supreme din Polonia, pe care UE a încercat de mult să o elimine.
În același timp, comisarul UE pentru Piața Internă, Thierry Breton, a declarat pentru portalul RP.pl că „nu vede nicio posibilitate ca fondurile să fie plătite Poloniei în 2021”.
El a menționat că UE duce negocieri intense cu Polonia pentru a elibera fondurile cât mai repede posibil.
Fostul ministru polonez de externe, Witold Waszczykowski a declarat că „acțiunile Comisiei Europene față de Polonia au fost reprezentate de un pur șantaj”. Acesta a făcut un apel la guvernul polonez să nu cedeze.
„În octombrie, Comisia a prezentat Poloniei un dictat care cu siguranță nu se baza pe legislația europeană. Acest lucru nu poate fi acceptat. Acesta este șantaj și nu trebuie să cedezi în fața șantajiștilor”, a subliniat Waszczykowski.
El a asigurat că, în timp ce Polonia se va descurca fără banii din fondul de recuperare, guvernul polonez nu va înceta lupta pentru plata fondurilor care aparțin de drept Poloniei. Negocierile vor continua, chiar dacă UE va continua să folosească fondurile ca pârghie asupra Poloniei în următoarele luni și ani.
„Acești bani au fost menționați să fie folosiți pentru proiecte de decarbonizare, printre altele. Dacă nu primim acești bani, atunci nu ne vom adapta economia la ritmul pe care și l-ar dori Comisia”, a spus el. Fostul ministru de externe a adăugat că Polonia își poate retrage recomandarea și garanțiile pentru activitatea Comisiei Europene.
El a subliniat că orice probleme legate de sistemul judiciar rămân de competența exclusivă a statelor membre UE, așa cum se prevede în tratatele fondatoare, scrie RMX.
Ceea ce spune Comisia Europeană în legătură cu amânarea aprobării Fondului ungar de redresare și reziliență (FRR) este o minciună, a declarat miercuri europarlamentarul maghiar Tamás Deutsch, într-o sesiune plenară a Parlamentului European.
„Nu este adevărat că există o dispută profesională între Comisie și guvernul ungar și, prin urmare, acesta este motivul pentru care semnarea acordului ar fi amânată”, a subliniat Deutsch, șeful fracțiunii Fidesz din Parlamentul European.
„S-a ajuns la un acord deplin între Comisie și guvernul maghiar, în urmă cu mai multe luni în urmă, cu privire la toate detaliile planului ungar. Ca urmare a acordului, vizita președintelui Comisiei la Budapesta pentru semnarea acestuia a fost deja organizată”, a adăugat Deutsch (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu