Planuri privind migranţii: Reuniune importantă la Innsbruck

Miniştrii de interne din UE se reunesc la Innsbruck pentru a dezbate detaliat planurile privind migranţii.

Miniştrii de interne din ţările membre ale Uniunii Europene se reunesc joi, în cadru informal, în oraşul austriac Innsbruck pentru a analiza mai detaliat ideea creării unor noi tipuri de centre pentru migranţi, relatează dpa.

Acordul convenit de liderii statelor UE în luna iunie include propunerea de creare a unor centre de debarcare în regiuni precum Africa de Nord pentru migranţii salvaţi în Marea Mediterană, precum şi înfiinţarea unor centre de primire pe teritoriul european.

Joi dimineaţa, înaintea reuniunii informale de la Innsbruck organizate de preşedinţia austriacă a Consiliului Uniunii Europene, ministrul de interne italian Matteo Salvini se va întâlni cu omologii săi din Germania şi Austria, Horst Seehofer şi Herbert Kickl, pentru a discuta despre modalităţile de a închide ruta de migraţie care traversează Mediterana.

Salvini dorește extinderea blocadei

În urmă cu câteva săptămâni, Italia a decis să nu mai autorizeze intrarea navelor umanitare cu migranţi în porturile sale, iar Matteo Salvini doreşte să extindă această blocadă şi asupra navelor care participă la operaţiunile de salvare oficiale ale UE.

Anterior în cursul acestei săptămâni, Herbert Kickl a propus ca refugiaţii să nu primească permisiunea de a completa cererile de azil în UE, în ambasadele UE şi în viitoarele centre de debarcare pentru migranţii salvaţi pe mare. În schimb, UE ar putea alege cei mai vulnerabili refugiaţi în taberele din apropierea regiunilor marcate de crize.

Vezi și: Acord migrație Germania-Italia. Merkel pune presiune


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel