Pfizer cere FDA SUA autorizarea vaccinului său pentru copiii cu vârste între 12 și 15 ani

Pixabay
Pixabay

Pfizer cere FDA autorizarea vaccinului său pentru minorii cu vârste între 12 și 15 ani, după efectuarea unor studii pe grupa de vârstă vizată. 

Alianţa Pfizer/ BioNTech a depus vineri în Statele Unite o cerere de extindere a autorizaţiei în regim de urgenţă a vaccinului său împotriva COVID-19 la copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, relatează Agerpres. Alianţa intenţionează să facă această cerere pe lângă autorităţi de reglementare din întreaga lume în următoarele zile, au precizat cele două companii într-un comunicat.

Această cerere de prelungire, depusă la Agenţia Statelor Unite pentru Medicamente (FDA), se bazează pe datele din studiile clinice de fază 3 din această grupă de vârstă care s-au dovedit a fi 100% eficiente în prevenirea bolilor, au subliniat sursele citate. La sfârşitul lunii martie, companiile au publicat rezultatele testelor lor efectuate pe 2.260 de adolescenţi din Statele Unite, care arătau răspunsuri puternice cu anticorpi după vaccinare.

Vaccinul a fost, de asemenea, bine tolerat, iar efectele secundare au fost în general similare cu cele observate la persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani, au adăugat vineri Pfizer şi BioNTech. În prezent, acest vaccin este autorizat pentru persoanele cu vârsta de 16 ani şi peste în SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel