Pesta porcină, nou focar în Vrancea

Porci
Porci

Autorităţile vrâncene au demarat planul de intervenţie în caz de suspiciune de pestă porcină africană (PPA), după ce primele probe prelevate de la animalele dintr-o gospodărie din comuna Gugeşti s-au dovedit a fi pozitive, au anunţat, vineri, reprezentanţii Instituţiei Prefectului Judeţului Vrancea. 

"Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat, vineri, la Gugeşti, într-o exploataţie non-profesională cu nouă animale. La ora 19,00 am convocat o şedinţă a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) şi a fost aprobat planul de măsuri specifice. Deja autorităţile locale şi sanitar-veterinare au luat primele măsuri de protecţie a zonei şi de incinerare a animalelor din gospodăria respectivă. Aşteptăm confirmarea oficială de la laboratorul din Bucureşti", a declarat, pentru Agerpres, prefectul Sorin Hornea. 

Potrivit prefectului, proprietarul micro-fermei a sesizat autorităţile veterinare despre faptul că porcii prezentau simptome de boală, iar în urma analizelor care au fost prelevate în cursul dimineţii şi analizate la Focşani, a fost confirmat virusul pestei porcine. Zona respectivă va fi izolată şi vor fi aplicate filtre şi blocări pentru tot ce înseamnă mişcări de carne din zona respectivă 

"Din fericire, micro-ferma se află într-o zonă mai izolată, între Oreavu şi Gugeşti, ceea ce va facilita instalarea filtrelor şi izolarea zonei", a precizat Sorin Hornea. Acesta este al doilea focar de pestă porcină africană apărut în Vrancea, după ce în luna octombrie virusul a fost confirmat într-o gospodărie din satul Lespezi, comuna Homocea.

Vezi şi: PSD-ALDE, candidat comun la prezidențiale. Ce spun analiștii

Olguța Vasilescu, prima reacție după războiul cu Iohannis

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel