Personal diplomatic rus, suspectat de spionaj, a fost expulzat din sediul NATO | DCNews
Cele mai citite

Personal diplomatic rus, suspectat de spionaj, a fost expulzat din sediul NATO

suedia-a-aderat-oficial-la-nato--premierul-suedez-a-fost-azi-la-washington-pentru-a-inmana-documentele-finale_36082400
Sursa Foto: FreePik

Mai mulţi membri ai personalului diplomatic rus au fost expulzaţi din sediul NATO fiind suspectaţi de activităţi de spionaj, a anunţat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Ne-am dat seama că ei realizau activităţi care nu erau de fapt muncă diplomatică, ci muncă de intelligence, a declarat Stoltenberg.

Iniţial, Bild relatase că expulzările au avut loc în ultimele luni, dar ulterior această referinţă temporală a fost retrasă de publicaţia germană.

În ultimii ani, mai ales după începerea agresiunii nejustificate şi neprovocate a Rusiei contra Ucrainei în februarie 2022, numeroase ţări europene au expulzat diplomaţi ruşi suspectaţi de spionaj.

Moscova a răspuns cu măsuri simetrice.

În primăvara lui 2022, state membre ale Uniunii Europene au expulzat diplomaţi ruşi ca o reacţie concertată după descoperirea cadavrelor unor victime civile ucrainene în Bucea, o suburbie a Kievului, scena unui masacru atribuit armatei ruse, conform Agerpres.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce premier ar trebui să desemneze președintele Nicușor Dan?
Tehnocrat
De la PSD
Tot de la PNL/USR
Trimite răspunsul
x close