Pericol pe munte. Salvamont: Aproape 100 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Aproape 100 de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore de Salvamont.

Dispeceratul Naţional Salvamont anunţă că în ultimele 24 de ore s-au primit 99 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă, 94 de persoane fiind salvate.

"În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont, s-au primit 99 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. (...) În cazul acestor intervenţii au fost salvate 94 persoane, dintre acestea 38 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital şi o persoană a fost predată la IML", a transmis, duminică, Dispeceratul Naţional Salvamont

În acelaşi interval de timp s-au mai primit 25 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană, scrie Agerpres.

Atenţie, români. Viscol şi ninsori abundente la munte, până pe 31 ianuarie

ANM a emis o avertizare COD PORTOCALIU de viscol şi ninsori abundente valabilă până pe 31 ianuarie. 

Astfel, de duminică, 30 ianuarie, ora 10:00, până pe 31 ianuarie, ora 8:00, este în vigoare un cod portocaliu de vreme rea pentru zonele montane de la altitudini mai mari de 1600 m. Se anunţă viscol puternic şi ninsori abundente, dar şi rafale de vânt de până la 140 km/h. Ninsorile vor fi abundente îndeosebi în Carpaţii Orientali, transmite ANM. 

Tot până pe 31 ianuarie la ora 10:00, este în vigoare şi un cod galben de vreme rea. În Transilvania, nordul Moldovei, în cea mai mare parte a Olteniei, și în sud-vestul Munteniei, iar pe parcursul zilei de duminică (30 ianuarie) și în Banat și Crișana temporar vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăși 55...65 km/h, și pe suprafețe mici de peste 70 km/h. La munte rafalele vor depăși 90...100 km/h, zăpada spulberată, iar vizibilitatea va fi scăzută.

Cum va fi vremea în Bucureşti 

La noapte, în Bucureşti cerul va fi variabil cu unele înnorări în a doua parte a nopții. Vântul va sufla sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări spre dimineață. Temperatura minimă va fi de -5...-3 grade.

Pe parcursul zilei de duminică, vremea va fi vântoasă, dar caldă pentru sfârșitul lunii ianuarie. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze în general de 45...55 km/h. Cerul va fi variabil cu unele înnorări la începutul intervalului. Temperatura maxima va fi de 8...9 grade, iar cea minima se va situa în jurul valorii de 0 grade (citește AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel