Percheziții în București și 17 județe. Livrări de medicamente pentru cancer și HIV, vizate

Nu mai puțin de 87 de percheziții au loc, marți, în București și 17 județe. Sunt vizate livrări de medicamente, inclusiv pentru cancer și HIV/SIDA. 

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti efectuează percheziţii într-un dosar privind livrări intracomunitare de produse farmaceutice, preponderent medicamente utilizate în tratarea diferitelor forme de cancer, a bolilor autoimune, sindrom HIV/SIDA, a bolilor psihice şi hepatitei, în valoare de aproximativ 160 de milioane de lei.

S-au emis 79 de mandate de aducere, iar la percheziţii, care au loc la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile unor persoane juridice, participă peste 300 de poliţişti din Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Procurorii au început, în decembrie, urmărirea penală faţă de 74 de persoane fizice şi juridice suspectate de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

"Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că, în perioada 2012 - 2014, suspecţii au efectuat livrări intracomunitare de bunuri în valoare totală de aproximativ 160 milioane de lei, bunuri pe care le colectau de pe piaţa neagră, fără documente justificative. Pentru a asigura trasabilitatea medicamentelor şi pentru a reduce sarcina fiscală aferentă acestor venituri, suspecţii au înregistrat achiziţii fictive de medicamente de la societăţi afiliate sau cu comportament de tip fantomă", se arată în comunicat.

Prejudiciul produs bugetului de stat se ridică la suma de aproximativ 12 milioane de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit, iar suma totală spălată prin circuitul evazionist se ridică la aproximativ 65 milioane de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel