Pelerinaj la Sfânta Parascheva - Zeci de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale

Sebastian Florea / 11 oct 2019 / 22:39 Salveaza PDF Comentarii

Peste 50 de pelerini au avut nevoie de îngrijiri medicale vineri, la Iași, în prima zi de pelerinaj la Cuvioasa Parascheva. Trei persoane au ajuns la spital.

Mii pe persoane au trecut pe la racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva în prima zi de hram de la Iaşi. De când se aşează la rând şi până când ajung în curtea catedralei, pelerinii aşteaptă aproximativ cinci ore, dar au fost şi momente în care au aşteptat chiar şi șapte ore, pentru a sta câteva clipe lângă moaştele sfinte.

De vineri dimineaţă, echipajele medicale au fost în permanenţă prezente alături de pelerini.

Până la orele serii, peste 50 de persoane au avut nevoie de ajutor din partea medicilor, asistenţilor şi voluntarilor prezenţi pe străzile din centrul Iaşului unde se desfăşoară pelerinajul. Trei persoane au fost transportate la spital, una dintre acestea după ce a leşinat şi a căzut în curtea Mitropoliei, la scurt timp după ce a trecut pe raclă. Este vorba despre un bărbat care se ştia diagnosticat cu mai multe boli și care s-a lovit la cap când a căzut, acesta fiind transportat de un echipaj de prim ajutor la Spitalul de Neurochirugie Iași.

De la lăsarea întunericului şi alţi pelerini au avut nevoie de asistenţă medicală. În timpul zilei, rândul a ajuns să se desfăşoare pe o distanţă de aproximativ trei kilometri, iar numărul celor care aşteptau să ajungă la raclă depășea 21.000 de persoane. 

Racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost scoasă, vineri, la Iași, iar impresionanta procesiune a început la fel ca în fiecare an, în jurul orei 7 dimineața. Moaștele Sfinte sunt așezate pe un catafalc amplasat în curtea Mitropoliei.

Anul trecut, peste 150.000 de oameni au fost la Iași să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27