O companie europeană a semnat un acord de colaborare cu cu un start-up pentru a explora lansarea de pește din culturi celulare în Europa.
După carnea sintetică, pe masa consumatorilor europeni este pe cale să sosească şi peștele fals. File de peşte produs din culturi celulare, aparținând probabil unor specii de pești care sunt greu de reprodus sau, dimpotrivă, speciilor supra-exploatate și care nu mai sunt durabile.
Prima companie care s-a gândit la asta a fost gigantul Nomad Foods, proprietar, printre altele al mărcii Findus Italia, care t, unde cererea pentru fructele de mare sănătoase și durabile este în continuă creştere. De fapt, Europa este cel mai mare importator de pește din lume, numai că cetățenii UE consumă acum de peste trei ori mai mult decât produc, potrivit Rador care citează presa italiană.
Cel dintre Nomad Foods și BlueNalu este primul acord de acest gen din Europa. Potrivit celor două companii, obiectivul este sustenabilitatea: prin producerea în laborator, este posibil să se garanteze disponibilitatea pe termen lung a peștilor de calitate la prețuri accesibile. „Industria alimentară se află într-un moment de transformare - spune Stéfan Descheemaeker, CEO Nomad Foods - cererea consumatorilor de alimente hrănitoare și de înaltă calitate este în creștere, importanța durabilității nu a fost niciodată atât de evidentă și rolul tehnologiei în satisfacerea acestor nevoi este din ce în ce mai important.
Tehnologia revoluționară a BlueNalu ne va permite să lansăm în continuare produse din pește inovatoare și foarte gustoase, bune pentru oameni, bune pentru planetă și accesibile tuturor». Start-up-ul californian are deja acorduri cu alți producători din Asia și America de Nord. Platforma sa tehnologică, despre care asigură că nu creează OMG-uri, este concepută pentru a produce o gamă largă de produse din fructe de mare, s-a concentrat până în prezent asupra speciilor de pești importate. BlueNalu este aliniat cu obiectivele Națiunilor Unite de dezvoltare durabilă, un program pentru a realiza un viitor mai bun și mai durabil pentru planeta noastră, scrie Publika.
Prima bucată de carne sintetică a fost reprodusă în Japonia. Pentru asta au fost combinate trei tipuri diferite de celule stem şi o imprimantă 3D. Cercetătorii de la Universitatea Osaka menţionează că deşi s-au folosit celule animale reale, pentru reproducerea cărnii nu s-a recurs la sacrificare.
Prin izolarea celulelor, oamenii de ştiinţă au organizat modul în care muşchii, vasele sangvine şi grăsimea ar trebui să fie aranjată.
Ulterior, ţesuturile au fost modelate sub forma unei fripturi. În viitor, cercetătorii cred că oamenii ar putea comanda o bucată de carne imprimată 3D după propriul gust şi preocupări de sănătate (citește continuarea și vezi imaginile AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu