Patriarhul Daniel, discuţii cu preşedintele Croaţiei

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, l-a primit, marţi, 3 octombrie, pe preşedintele Republicii Croaţia, Kolinda Grabar-Kitarović.

"Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit cu bucurie vizita Excelenţei Sale şi şi-a exprimat speranţa că aceasta va contribui la intensificarea bunelor relaţii existente între România şi Croaţia - două state membre ale Uniunii Europene, care au trecut printr-o experienţă istorică similară, sub regimul comunist, în a doua jumătate a secolului al XX-lea", transmite Patriarhia Română, într-un comunicat.

Patriarhul a mulţumit pentru sprijinul acordat prin oferirea de către Biserica Romano-Catolică a Capelei Sfântul Ioan Botezătorul din Zagreb, astfel încât, la Sărbătoarea Învierii Domnului din acest an, credincioşii ortodocşi români din capitala Croaţiei au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie în limba română.

La rândul său, preşedintele croat a mulţumit pentru primire şi a apreciat atât bunele relaţii tradiţionale existente între România şi Croaţia, cât şi importanţa misiunii Bisericilor din cele două ţări în păstrarea şi promovarea valorilor creştine în societatea europeană actuală şi, în acest context, a transmis Întâistătătorului BOR salutul cordial din partea Arhiepiscopului de Zagreb, cardinal Josip Bozanić.

Patriarhul Daniel a prezentat diferite aspecte ale misiunii actuale a BOR şi a subliniat că una dintre priorităţile actuale ale acesteia o reprezintă intensificarea operei sociale şi identificarea de soluţii pastoral-misionare adecvate în noul context european, mai ales în faţa provocărilor generate de fenomenul migraţiei. În timpul întrevederii, patriarhul a evidenţiat dialogul rodnic în cadrul Consiliului Consultativ al Cultelor din România, prin adoptarea de puncte de vedere comune şi cooperare practică în faţa provocărilor actuale din societatea românească, în special prin efectele secularizării.

[citeste si]

De asemenea, a menţionat că, prin acţiuni comune, schimburile spirituale şi culturale dintre cele două popoare se pot intensifica şi dezvolta, astfel încât acestea să se cunoască mai bine. "Astfel, prin intermediul Agenţiei de Pelerinaje Basilica Travel a Patriarhiei Române, credincioşii ortodocşi români pot merge în pelerinaje la diverse locuri istorice şi sfinte din Croaţia şi, în acelaşi timp, pelerinii croaţi pot vizita sfintele mănăstiri şi biserici din România", conform sursei citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel