Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat joi un mesaj de solidaritate creştină din partea clerului şi a credincioşilor BOR pentru poporul grec, greu încercat de ploile torenţiale căzute în regiunea Attica.
"În semn de compasiune cu cei grav afectaţi de ploile torenţiale căzute în regiunea Attica, foarte aproape de Atena, Grecia, şi de inundaţiile care au urmat, curmând viaţa a 15 oameni, rănind alţi 15 şi provocând mari pagube materiale, Patriarhia Română adresează un mesaj de solidaritate creştină din partea clerului şi a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române pentru poporul grec", afirmă patriarhul Daniel, potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, transmis joi Agerpres.
Întâistătătorul BOR îi îndeamnă pe românii care locuiesc în zona afectată să fie alături de familiile aflate acum în suferinţă.
"Îi îndemnăm pe românii care locuiesc în zona afectată de această calamitate (oraşele Mandra, Nea Peramos şi Megara) să fie alături de familiile aflate acum în suferinţă, aducându-le prin cuvânt şi faptă alinare sufletească şi ajutor material după putinţă. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedaţi şi însănătoşirea celor răniţi", se mai arată în mesajul patriarhului BOR.
[citeste si]
Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a declarat, miercuri, zi de doliu în urma inundaţiilor devastatoare care au afectat vestul Attica la începutul zilei, a anunţat agenţia naţională de ştiri ANA. Agenţia Reuters a anunţat miercuri seară că bilanţul inundaţiilor a crescut la 15 morţi, cea mai mare parte a victimelor fiind persoane în vârstă, după informaţiile furnizate de pompieri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu