Prof.univ.dr. Andrei Ţăranu a fost invitatul lui Tudor-Tim Ionescu, la DC Anima, unde au discutat despre politicile verzi din România, dar și reprezentarea ecologiștilor la nivel de partide.
Prof.univ.dr. Andrei Ţăranu spune că o societate, cu cât are parte de mai multă bunăstare, cu atât mai mult este preocupată de celelalte ființe din jurul ei.
Acesta este cazul Australiei inclusiv.
„În ultimii 50 de ani a apărut o anumită conștientizare față de aceste fenomene (dispariția tot mai multor specii de animale la nivel global). În Australia au început procese de restaurare de unde dispăruseră diverse animăluțe. Există „raiuri” pentru urși koala. Încet-încet, lumea devine mai conștientă. Aici e o problemă pe care am mai menționat-o: Aceste procese se întâmplă în țările în care lumea are suficient de multă bunăstare astfel încât să poată oferi ajutor și celorlalte ființe. Dacă te duci în zone unde e foarte mare sărăcie, atunci e evident - interesul e aproape 0; cum spun chinezii, „Tot ce stă cu spatele la soare e bun de mâncat”.
E și ipocrizia țărilor bogate, din care încet începem să facem parte, care acuză anumite țări sărace că n-au grijă de animalele lor. Până la educație, ar trebui să îi hrănim suficient pe acei oameni ca să nu mai intre în conflict cu animale pe care oricum nu le pot mânca”, a spus prof.univ.dr. Andrei Ţăranu.
„Din nefericire, scena politică din România acestui moment e foarte degradată pentru că avem un blocaj între putere și opoziție. Pe de o parte, o parte din opoziție este incalificabilă, adică nimeni nu poate avea relații cu ea, cealaltă parte din opoziție nu are capacitate de potențial de coaliție. Puterea din acest moment e mult prea puternică pentru a permite dezvoltarea unor alte reorientări politice, inclusiv de natură ecologistă. E foarte interesant. În România nu am avut niciodată partide ecologiste cu adevărat ecologiste.
Partidul Verde din România se declară suveranist și creștin-ortodox. Adică e complet absurd. Între ceea ce ar fi trebuit să reprezinte - dacă nu atee, cel mult deistă - și ce este, de fapt: suveranist, anti UE... normal că nu mai ai nicio legătură cu ecologia. În acest moment, e greu de crezut că interesul pentru această zonă va putea pivota spre mai mult decât e în prezent”, a precizat prof.univ.dr. Andrei Ţăranu.
„Noi avem un singur moment, acela fiind Roșia Montană, când subiectul ecologist a fost un subiect cu adevărat important, dar el a fost legat mai degrabă de principii de locuire, de elemente de tradiție, de istorie, de păstrarea patrimoniului versus capitalul care distruge. După cum știți, asta a împărțit societatea în două. Au fost mulți oameni care au spus că avem nevoie de aur, nu de păduri”, a declarat prof.univ.dr. Andrei Ţăranu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu