Parlamentul grec a adoptat noi reforme: Cum a explicat Tsipras necesitatea lor

Parlamentul Greciei a aprobat, joi dimineaţă, un alt set de reforme cerute de creditori înainte de începerea negocierilor pentru noul program de asistenţă financiară. Premierul Alexis Tsipras a explicat că măsurile sunt necesare pentru evitarea ieşirii ţării din Zona Euro.

Noile măsuri se referă la introducerea unor reglementări bancare europene în legislaţia elenă şi la modernizarea Codului de procedură civilă.

În paralel cu dezbaterile din Parlament, mii de persoane au protestat în Piaţa Syntagma din Atena faţă de măsurile de austeritate, înregistrându-se violenţe sporadice.

În cadrul dezbaterilor tensionate din cursul nopţii, Alexis Tsipras a explicat în Parlament că a fost nevoit să accepte compromisuri dificile pentru a evita ieşirea Greciei din Zona Euro.

"Cercurile financiare din cadrul Uniunii Europene vor în continuare ieşirea Greciei din Zona Euro. Am fost nevoiţi să acceptăm un compromis dur pentru a evita scenariile extreme. În ultimele şase luni am făcut erori, dar nu regret această luptă", a spus premierul elen, citat de Mediafax.

"Noul împrumut va oferi Greciei lichidităţi pentru următorii trei ani", a subliniat Tsipras, exprimând optimism şi în privinţa restructurării datoriei suverane.

Vezi și: Delia Velculescu a preluat conducerea Misiunii FMI în Grecia

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel