Parchetul European condus de Kovesi, primele PERCHEZIȚII în România

Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay
Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay

Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi a făcut primele percheziții în România. 

Miercuri, 4 noiembrie, Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi a făcut primele percheziții în România. 

S-a descins în Oradea, la locuințele a trei cetățeni români. 

Procurorii europeni investighează o posibilă fraudă cu TVA comisă în Germania, cu ramificații în alte patru state: Cehia, Slovacia, Italia, și România, potrivit ȘtirileProTV

În acest caz, prejudiciul depășește 10 milioane de euro. 

VEZI ȘI: Primele arestări făcute de EPPO-ul lui Kovesi. Suspecţii au legături cu mafia italiană 'Ndrangheta

EPPO și-a început activitatea pe 1 iunie 2021 

Începând cu data de 1 iunie 2021, Parchetul European (EPPO) și-a început activitatea operațională în statele membre participante la cooperarea consolidată, în baza Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/856 a Comisiei din 25 mai 2021 de stabilire a datei la care Parchetul European își asumă atribuțiile de investigare și de urmărire penală.

Parchetul European (EPPO), noul organism de luptă împotriva fraudei în Uniunea Europeană, și-a început activitatea marți, 1 iunie, cu mai multe luni de întârziere. EPPO este condus de fosta șefă a DNA Laura Codruța Kovesi, care este primul procuror-șef european.

De la 1 iunie 2021, EPPO va putea investiga, în România și în celelalte state membre participante, infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, sprijinit de autoritățile naționale competente.

România este unul dintre statele membre care a susținut în mod constant Parchetul European, de la demararea negocierilor în Consiliul UE, pe baza propunerii de Regulament publicată de Comisie în iulie 2013. România s-a numărat, de altfel, printre statele membre inițiatoare ale acestei forme de cooperare consolidată în 2017 şi, în cadrul discuțiilor ulterioare de la nivelul UE, pledând constant pentru operaționalizarea cât mai rapidă a noului organ jurisdicțional al Uniunii, cu asigurarea de resurse corespunzătoare și dezvoltarea unei colaborări strânse cu autoritățile naționale. (Știrea, AICI.)

În luna mai a.c., Comisia Europeană anunța că: "Începând cu 1 iunie, procurorii europeni, sub conducerea fermă a Laurei Kövesi , vor reprima activitățile infracționale și se vor asigura că niciun euro nu este irosit din cauza corupției sau a fraudei', a declarat vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová. Parchetul European este responsabil cu anchetarea și urmărirea penală a infracțiunilor care afectează bugetul UE.

Este primul parchet supranațional care investighează și urmărește penal următoarele tipuri de fraudă și alte infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale UE (de exemplu, fraudă, corupție, fraudă transfrontalieră în materie de TVA de peste 10 milioane EUR)". (Detalii, AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel