€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Papa Francisc va spăla picioarele unor deţinuţi
Autor: Rodica Mitu

papa-francisc_31541300
 

Papa Francisc va oficia pe 18 aprilie un tradiţional ritual pre-pascal în cadrul căruia suveranul pontif va spăla picioarele unor deţinuţi dintr-o închisoare aflată în apropiere de Roma, au anunţ...

Acest ritual reaminteşte de un gest ce ar fi fost făcut de Isus, care a îngenunchiat şi a spălat picioarele celor 12 apostoli înainte de Cina cea de Taină, pentru a le arăta că era capabil de acte pline de smerenie.

Suveranul pontif va oficia acest ritual pe 18 aprilie, în Joia Mare din calendarul catolic, în închisoarea Velletri, aflată la o distanţă de 45 de kilometri sud-est în raport cu Roma, a precizat biroul de presă de la Vatican.

Papa Francisc a făcut un obicei din oficierea acestui ritual în afara bisericilor şi a spaţiilor religioase tradiţionale, dorind astfel să se adreseze unor oameni aflaţi în situaţii dificile.

În anii trecuţi, în Joia Mare, suveranul pontif a vizitat alte închisori, inclusiv una pentru infractori minori, un centru pentru persoane cu dizabilităţi şi o tabără de migranţi.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close