Papa Francisc aminteşte că poporul ucrainean ''suferă o imensă cruzime''

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Papa Francisc s-a rugat din nou duminică pentru poporul ucrainean, despre care a spus că "suferă o imensă cruzime", la finalul slujbei duminicale, ţinută în piaţa Sf. Petru, transmite EFE.

În mesajul de duminică, suveranul pontif a declarat că, "pentru a intra în proiectul de viaţă pe care Dumnezeu ni-l propune, este nevoie să limităm spaţiul egoismului, să reducem aroganţa şi autosuficienţa, să mai lăsăm din mândrie şi orgolii, să învingem lenea şi să riscăm să iubim, chiar dacă aceasta înseamnă crucea".

Papa Francisc a spus că trebuie să alegem "uşa îngustă", aşa cum o fac "părinţii care se dedică fiilor lor făcând sacrificii şi renunţând la timpul lor; cei care se îngrijesc de ceilalţi şi nu doar de propriile lor interese; cei care se dedică vârstnicilor, celor mai săraci şi celor mai slabi; celor care lucrează din greu, făcând faţă greutăţilor şi, poate, neînţelegerilor", scrie Agerpres.

Papa va beatifica un preot ucrainean executat prin împuşcare în Uniunea Sovietică

Papa Francisc a aprobat beatificarea lui Peter Orosz, episcop ucrainean executat prin împuşcare în Uniunea Sovietică în anul 1953, relatează AFP.

Papa a recunoscut "virtuţile eroice" ale acestui prelat şi a autorizat Congregaţia pentru cauzele sfinţilor ( Congregatio de causis sanctorum) să-l promulge drept "venerabil", prima etapă spre beatificare, a anunţat agenţia de presă Vatican News.

Vaticanul recunoştea de altfel martiriul din cauza credinţei sale a prelatului, născut în 1917 în Ungaria într-o familie de religie greco-catolică.

Numit preot în 1942 la Mukacevo, în vestul Ucrainei, a fost hirotonit clandestin episcop auxiliar în 1944.

După război, el a fost somat să se alăture Bisericii Ortodoxe ruse, dar a refuzat. La 27 august 1953, preotul a fost arestat la Silţe (Transcarpatia), în timp ce "ducea euharistia unui om bolnav" şi împuşcat.

Papa Francisc pregătește terenul pentru o demisie: "Nu cred că pot continua să călătoresc în acelaşi ritm”

Papa Francisc reafirmă că este gata să demisioneze dacă probleme de sănătate îl vor împiedica să conducă Biserica.

Papa Francisc a declarat sâmbătă că va fi nevoit din cauza vârstei sale avansate şi a durerilor la genunchi să reducă ritmul deplasărilor, menţionând chiar posibilitatea de a demisiona la un moment dat dacă probleme grave de sănătate îl vor împiedica să conducă Biserica Catolică, relatează Agerpres.

"Nu cred că pot continua să călătoresc în acelaşi ritm ca înainte. Cred că la vârsta mea, şi cu această limitare, trebuie să mă menajez pentru a putea sluji Biserica, sau dimpotrivă să mă gândesc la posibilitatea de a mă retrage", a declarat suveranul pontif în cadrul unei conferinţe de presă la bordul avionului care îl ducea înapoi la Vatican după o vizită de o săptămână în Canada.

În timpul acestei vizite, cea de-a 37-a călătorie în străinătate după alegerea sa în 2013, papa Francisc, în vârstă de 85 de ani, s-a deplasat în majoritatea timpului într-un cărucior cu rotile şi a părut slăbit, însă a salutat mulţimea de la bordul "papamobilului".

"Această călătorie a fost puţin un test: e adevărat că nu se poate călători în această stare, poate trebuie schimbat puţin stilul", a recunoscut el, în timp ce a mărturisit că "va încerca să continue să călătorească, să fie aproape de oameni, pentru că este un mod de a servi aproapele".

El a afirmat că va călători mai întâi în locurile în care a promis că va merge, precum Sudanul de Sud, Republica Democrată
Congo, Libanul şi poate Kazahstan, înainte de a decide în legătură cu viitoare deplasări.

În ceea ce priveşte o posibilă demisie, la fel ca predecesorul său Benedict al XVI-lea, papa Francosc a reiterat sâmbătă că există o posibilitate în acest sens.

"Însă până în prezent nu am luat în calcul acest lucru. Cum se spune, nu am simţit să mă gândesc la această posibilitate. Dar asta nu înseamnă că poimâine nu voi începe să mă gândesc la asta", a adăugat suveranul pontif.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel