Papa Francisc a pledat, la Bagdad, pentru încetarea violenţelor şi atenuarea inegalităţilor

Papa Francisc
Papa Francisc

Papa Francisc a pledat, vineri, în capitala Irakului, pentru încetarea conflictelor armate şi a cerut combaterea corupţiei şi a inegalităţilor.

„Sunt încântat de oportunitatea efectuării acestei vizite, aşteptată şi dorită de mult timp, în Republica Irak. Sunt încântat să pot veni în acest pământ, un leagăn al civilizaţiei legat strâns, prin intermediul Patriarhului Avraam şi a numeroşi profeţi, de istoria mântuirii şi de marile tradiţii religioase ale ebraismului, creştinismului şi islamului. Îmi exprim gratitudinea faţă de domnul preşedinte Barham Salih, pentru invitaţie şi pentru cuvintele frumoase de bunvenit, pe care mi le-a adresat şi în numele autorităţii şi poporului său iubit. Îi salut şi pe membrii corpului diplomatic şi pe reprezentanţii societăţii civile", a declarat Papa Francisc în discursul rostit vineri la Palatul Prezidenţial din Bagdad, conform site-ului Vaticanului.

„Îi salut cu afecţiune pe episcopi şi pe preoţi, pe clerici şi pe clerice, pe toţi credincioşii BIsericii Catolice. Vin ca pelerin pentru a-i încuraja în mărturia lor de credinţă, de speranţă şi fapte bune în mijlocul societăţii irakiene. Îi salut şi pe membrii altor Biserici şi comunităţi eclesiastice creştine, pe adepţii islamului şi pe reprezentanţii altor tradiţii religioase. Dumnezeu să ne ajute să mergem împreună, ca fraţi şi surori, având convingerea puternică a faptului că adevăratele învăţături ale religiilor ne invită să rămânem ancoraţi în valorile păcii, a cunoaşterii reciproce, a înfrăţirii umane şi coexistenţei", a subliniat Papa Francisc.

„În ultimele decenii, Irakul s-a confruntat cu dezastrele războaielor, cu flagelul terorismului şi conflicte intercomunitare bazate adesea pe un fundamentalism care nu poate accepta coexistenţa paşnică a diverselor grupuri etnice şi religioase, a ideilor şi culturilor diferite. Toate acestea au generat moarte, distrugere, daune vizibile peste tot, şi nu doar la nivel material: daunele sunt cu atât mai profunde dacă ne gândim la rănile din inimile atât de multor persoane şi comunităţi, care vor avea nevoie de ani şi ani pentru a se vindeca", a continuat Suveranul Pontif.

Papa Francisc a reamintit că „diversitatea religioasă, culturală şi etnică ce a caracterizat milenii întregi societatea irakiană este o resursă preţioasă care trebuie folosită, nu un obstacol de eliminat". „Astăzi, Irakul este chemat să le arate tuturor, în special în Orientul Mijlociu, că diferenţele, în loc să genereze conflicte, trebuie să conducă la cooperare armonioasă în viaţa civilă. Coexistenţa fraternă are nevoie de dialog răbdător şi sincer, prin dreptate şi respectarea drepturilor", a subliniat Papa Francisc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel