Ora premierului, amânată. Victor Ponta, înlocuit de Gabriel Oprea

Ora premierului, care trebuia să aibă loc luni, a fost amânată cu o săptămână. Mai mult, premierul Victor Ponta va fi înlocuit la dezbateri de vicepremierul Gabriel Oprea. 

Bucureşti, 2 nov /Agerpres/ - Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca 'Ora premierului', care trebuia să aibă loc luni, să se desfăşoare săptămâna viitoare, când în locul prim-ministrului Victor Ponta va veni la dezbateri vicepremierul Gabriel Oprea. 'La propunerea grupului parlamentar al liderului Opoziţiei, dezbaterea cu primul-ministru a fost amânată pentru săptămâna viitoare, dată fiind situaţia care există în ţară. Întrucât săptămâna viitoare premierul nu va fi prezent, fiind la o altă activitate, dânşii au propus ca la această activitate de săptămâna viitoare să fie Gabriel Oprea chemat, să fie 'Ora ministrului', normală, în loc de 'Ora premierului', cu aceeaşi temă care a fost propusă pentru astăzi, a declarat secretarul Camerei, Niculae Mircovici, după şedinţa Biroului permanent. Potrivit acestuia, Camera Deputaţilor va avea luni plen de la ora 16,00 până la ora 17,00, în care se vor dezbate proiectele de lege cu rapoarte de respingere. În plenul Camerei Deputaţilor de luni ar fi urmat să aibă loc 'Ora premierului', cu dezbateri politice pe tema 'Responsabilitatea Guvernului privind respectarea legislaţiei referitoare la Regulamentul pentru aplicarea Codului rutier, respectiv utilizarea echipajelor Poliţiei Rutiere care se ocupă de însoţirea demnitarilor', propusă de PNL. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel