Oprire reactor Cernavodă: Primele explicații privind avaria

Reactorul 1 al Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă a fost oprit ca urmare a unei avarii. Reprezentanții Transelectrica și CNE vor avea o primă întâlnire pentru stabilirea cauzei avariei. Pentru moment sunt disponibile doar date preliminarii. 

Reprezentanţii Transelectrica şi cei ai Centralei Nuclearoelectrice (CNE) de la Cernavodă vor avea o întâlnire tehnică pentru a analiza detaliat cauzele producerii avariei ce a dus la deconectarea centralei de la Sistemul Energetic Naţional, urmând să stabilească şi măsurile ce se impun pentru prevenirea unor evenimente similare. 

"Din informaţiile operative, transmise de către personalul de comandă operativă al Unităţii 1 CNE Cernavodă, declanşarea de la SEN a Unităţii 1 CNE Cernavodă s-a produs ca urmare a declanşării turbinei de la sistemul de excitaţie sau/şi protecţie generator aferent U1 CNE Cernavodă, în momentul apariţiei defectului trecător de pe linia de 400 kV. În conformitate cu procedurile specifice va avea loc o întâlnire tehnică comună Transelectrica - CNE Cernavodă pentru analiza detaliată a cauzelor producerii evenimentului şi stabilirea măsurilor ce se impun pentru prevenirea unor evenimente similare", se spune într-un comunicat al Transelectrica,. 

Defect cauzat de condiții meteo nefavorabile

În data de 8 noiembrie, la ora 15:37, ca urmare a unor condiţii meteo nevaforabile caracterizate prin intensificări de vânt cu aspect de vijelie şi ploaie în zonă, a avut loc un defect trecător pe una dintre cele cinci linii de evacuare, respectiv pe LEA 400 kV Gura Ialomiţei - Cernavodă circ. 2, eliminat rapid şi corect de instalaţiile de protecţie din capetele liniei. După eliminarea defectului, linia a continuat funcţionarea normală şi fără a afecta capacitatea de evacuare a puterii din CNE Cernavodă, a explicat compania. 

"Menţionăm că CNTEE Transelectrica SA este preocupată permanent de creşterea siguranţei în funcţionare a instalaţiilor din SEN şi, în mod special, în cele aferente zonei de reţea adiacentă centralei nucleare de la Cernavodă, fiind consecventă strategiei de modernizare a liniilor şi staţiilor electrice din RET, continuând procesul de realizare a obiectivelor asumate prin planul de dezvoltare a RET pe termen mediu şi lung", au subliniat reprezentanţii Transelectrica. 

Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă a fost deconectată marţi, la ora 15:37, de la Sistemul Energetic Naţional din cauza unei avarii produse la linia de evacuare putere de 400KV în SEN, a informat miercuri Nuclearelectrica printr-un comunicat remis AGERPRES. 

"Această avarie, apărută din cauza vremii nefavorabile din zonă, a produs deconectarea automată a turbogeneratorului Unităţii 1 de la SEN. Ca urmare a reducerii puterii pe fondul deconectării turbogeneratorului de la reţea, specialiştii CNE Cernavodă au constatat necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare care, conform procedurilor centralei, se pot realiza numai cu reactorul în stare oprită", au precizat reprezentanţii companiei, subliniind că Unitatea 1 va fi reconectată la SEN după finalizarea lucrărilor. 

Reprezentanţii Nuclearelectrica a mai menţionat că sistemele centralei funcţionează conform proiectului şi nu există niciun impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populaţiei şi mediului înconjurător

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel