OMS îşi reafirmă opoziţia faţă de cea de-a treia doză de vaccin anti-Covid

OMS îşi reafirmă opoziţia faţă de cea de-a treia doză de vaccin anti-Covid
OMS îşi reafirmă opoziţia faţă de cea de-a treia doză de vaccin anti-Covid

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut încă o dată miercuri ca persoanele imunizate împotriva COVID-19 să nu primească cea de-a treia doză de vaccin, astfel încât flacoanele să fie trimise către ţările sărace care au reuşit să imunizeze doar o mică parte a populaţiilor lor, relatează AFP. 

'În acest moment, nu vrem să vedem o utilizarea la scară largă a dozelor de rapel pentru persoanele sănătoase care sunt complet vaccinate', a declarat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă.

'Nu voi rămâne tăcut când companiile şi ţările care controlează aprovizionarea globală cu vaccinuri consideră că populaţia săracă a lumii ar trebui să se mulţumească cu resturile', a declarat el, iritat.

A treia doză de vaccin

La începutul lunii august, directorul OMS a dorit să decreteze un moratoriu asupra dozelor de rapel până la sfârşitul lunii septembrie, însă mai multe ţări bogate s-au opus public şi au lansat campania administrării celei de-a treia doze de vaccin.

Miercuri, Tedros Adhanom Ghebreyesus a cerut totuşi 'o prelungire a moratoriului cel puţin până la sfârşitul anului 2021 pentru a permite fiecărei ţări să vaccineze cel puţin 40% din populaţia sa'.

Acces dificil la vaccin în țările sărace

Organizaţia Mondială a Sănătăţii denunţă în mod constant dificultăţile accesului la vaccinuri în ţările sărace. 'Obiectivele globale ale OMS rămân în continuare de a ajuta fiecare ţară să imunizeze cel puţin 10% din populaţia sa până la sfârşitul lunii, cel puţin 40% până la sfârşitul anului şi 70% din populaţia globală până la jumătatea anului viitor', a explicat Dr. Tedros.

El a precizat că a participat la ultima reuniune a miniştrilor Sănătăţii din G20 pe 5 şi 6 septembrie la Roma: 'M-au asigurat că vor face tot posibilul pentru a aduce vaccinurile necesare pentru a atinge obiectivul de 40% până la sfârşitul acestui an', a mai spus el.

Israelul pregăteşte administrarea unei a patra doze de vaccin împotriva COVID-19

Autorităţile din Israel vor să ofere populaţiei şi a patra doză de vaccin împotriva COVID-19, pentru a lupta împotriva noilor mutaţii. 

Cu peste 2,5 milioane de israelieni deja imunizaţi cu trei doze de vaccin anti-COVID-19, coordonatorul luptei cu pandemia dn Israel, Salman Zarka, a spus că trebuie să înceapă pregătirile pentru a oferi populaţiei şi a patra doză de vaccin, din cauza noilor variante contagioase. O altă etapă de vaccinare cu a patra doză de vaccin va fi necesară pentru cei vaccinaţi, pentru a ţine pasul cu variantele noi de coronavirus, a spus Zarka, şeful grupului special creat pentru a coordona lupta Israelului împotriva pandemiei de COVID-19.

Chiar dacă două treimi din populaţia israeliană este deja vaccinată cu două doze, oficialii din domeniul sănătăţii se aşteaptă ca varianta Delta, mai contagioasă, să ducă în continuare la o creştere a numărului de cazuri şi a spitalizărilor, în lunile de toamnă.

"Viaţa noastră, în valuri"

„Aşa va fi viaţa noastră de acum înainte, în valuri”, a adăugat Zarka. El crede că dozele de rapel speciale pentru noile variante ale coronavirusului ar putea fi gata până la sfârşitul anului 2021 sau începutul anului 2022.

Oficialul din sănătate a declarat anterior că dozele de rapel ale vaccinului anti-COVID-19 ar trebui să fie oferite populaţiei „o dată pe an sau la cinci-şase luni”, potrivit RT. Citește continuarea AICI!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel