OMM confirmă ce simțim deja: Iulie 2023, cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată

OMM confirmă ce simțim deja Iulie 2023, cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată. FOTO: Freepik
OMM confirmă ce simțim deja Iulie 2023, cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată. FOTO: Freepik

Luna iulie 2023 este cea mai călduroasă înregistrată vreodată, transmite Organizația Mondială de Meteorologie (OMM).

În timp ce zone întinse de pe trei continente se coc sub temperaturile caniculare, iar oceanele se încălzesc la niveluri fără precedent, oamenii de știință de la două autorități climatice globale raportează, înainte ca luna iulie să se fi încheiat, că această lună va fi de departe cea mai caldă înregistrată vreodată pe planetă.

Căldura din iulie a fost deja atât de extremă încât este "aproape sigur" că luna aceasta va depăși recordurile ”cu o marjă semnificativă”, au declarat Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene și Organizația Meteorologică Mondială într-un raport publicat joi, transmite CNN.

Grecia, cu regiuni întregi devastate de flăcări, la fel şi Canada, afectată de asemenea de inundaţii grave, o căldură sufocantă care s-a abătut asupra Europei de Sud, Africii de Nord, sudului Statelor Unite şi o parte a Chinei, care este de asemenea afectată de sosirea taifunului Doksuri: semnele vizibile ale încălzirii globale cauzate de om se manifestă simultan, consideră AFP, arată Agerpres.

Deşi alte regiuni cunosc o vară blândă, chiar răcoroasă în nordul Europei, oamenii de ştiinţă sunt de neclintit: ”Este foarte probabil ca iulie 2023 să fie cel mai caldă lună iulie înregistrată vreodată” şi chiar ”cea mai caldă dintre toate lunile”, au anunţat OMM şi Copernicus, confirmând prognozele sale pe măsură ce luna iulie se apropie de sfârşit.

După o lună iunie cu temperaturi record, primele trei săptămâni din iulie sunt deja cele mai calde înregistrate vreodată. Iar anomalia de temperatură măsurată de Copernicus, care deţine date încă din 1940, este de aşa natură încât nu este necesar să se aştepte până la sfârşitul lunii pentru a se confirma acest record.

Dincolo de precizia fină a măsurătorilor moderne, datele paleoclimatologice, pornind de la inelele copacilor până la nucleele de gheaţă, sugerează că aceste temperaturi actuale sunt cu siguranţă ”fără precedent în istoria noastră din ultimele câteva mii de ani”, a declarat Carlo Buontempo, directorul Serviciului Copernicus privind schimbările climatice (C3S).

Şi, chiar ”pe o perioadă mult mai lungă, probabil în jur de 100.000 de ani”, a adăugat el în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, de duminică ne vom confrunta cu un nou prag critic de caniculă, după ce astăzi au fost înregistrate temperaturi cu până la 10-15 grade mai scăzute după ce am atins un ”vârf canicular”, cu temperaturi de 42 de grade la umbră, temperaturi resimțite de 44 de grade.

Citește și: România, lovită de un șoc termic. Temperaturile au scăzut cu peste 15 grade de la o zi la alta. Elena Mateescu, ANM, spune când se încălzește. "Schimbare radicală"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel