Șofer pe ambulanță, beat în misiune. Arestat pentru 24 de ore

 Şoferul unei ambulanţe, depistat la volan sub influenţa alcoolului, la Mangalia, a fost, miercuri, reţinut pentru 24 de ore, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa. 

Aceeaşi măsură a fost luată şi faţă de un turist bucureştean, prins la Vama Veche în timp ce conducea un autoturism în stare de ebrietate. 

Ambii vor fi conduşi sub escortă de la Mangalia la Constanţa şi introduşi în arestul IPJ, joi urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. 

Şoferul unei ambulanţe, în vârstă de 62 de ani, a fost depistat în trafic de poliţişti, în municipiul Mangalia, conducând sub influenţa alcoolului, în autospecială nefiind pacient, au informat miercuri dimineaţa reprezentanţii IPJ Constanţa. 

Conform acestora, în urma testării alcoolscopice a reieşit că bărbatul, angajat al Serviciului de Ambulanţă Judeţean - substaţia Mangalia, avea o alcoolemie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

El a fost depistat marţi seară în timp ce circula pe strada Emil Palade. 

La Vama Veche, în noaptea de marţi spre miercuri, a fost depistat un turist din Bucureşti, în vârstă de 37 de ani, care şofa băut, în urma testării alcoolscopice reieşind că avea o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, turistul circula cu maşina deşi avea permisul de conducere reţinut, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel